Chrina

4 ani și 20 de zile

Atâția au fost anii de locuit la bloc, etajul 5 din 8, chirie. Nimic ideal în toate acestea, știu. Fuseseră intenționați a fi doar 6 luni, pentru că în tot acest răstimp ne construiam o casă. Anevoios proces și acesta, dar despre el voi scrie altădată, acum, gândul meu planifică achitarea ultimei luni de asociație, și culege din învățăturile dobândite în acest răstimp. Au fost ani cu tâlc în care am învățat multe.

Despre vecini.

În primul rând am învățat că ei există, și că nu ai niciun cuvânt de spus în alegerea lor. Pe de o parte e echitabil, nici ei nu te-au ales pe tine, dar, când an de an schimbi vecinii de palier, situația se complică. Unii sunt zgomoși, alții dubioși. Mai sunt și dintre cei care au animale de companie, de ți-e frică să urci în lift când sunt și ei în zonă. Alți vecini au prieteni atât de puși pe ceartă încât alegi să ieși după pâine o idee mai târziu, când se termină scandalul din scara blocului.

Sunt însă și dintre aceia cu care îți e drag să schimbi o vorbă, în general proprietarii de apartamente. Îi saluți respectuos și te întreabă de sănătate în modul politicos și convențional, fără a fi băgăcioși, deoarece ei se bucură să locuiască măcar la acel apartament o familie, nu doar studențași care tulbură liniștea blocului bătrân, în opinia lor.

Oricum, referitor la ei, în primele luni de conviețuire la bloc, mezina a întrebat Mami, când se mută odată și vecinii ăștia să ne putem juca și noi? Răspunsul nostru la orice act de creativitate era calmat cu verdictul shh, mai încet! Vă aud vecinii. Iar vecinii care le auzeau mai trimiteau un sms în care le cerea să nu mai exerseze la chitară, sau să nu se mai joace de-a școala deoarece se aude.

Despre locurile de parcare.

Dacă ești chiriaș, ghinion, vorba aia. Mai ales în zona în care am locuit eu, și mai ales dacă proprietarii de drept nu dețin mașină. Sigur că există, conform legii, câteva locuri neatribuite, dar doamna de la asociație nu are niciodată la îndemână lista cu respectivele locuri. Vreme de doi ani am încercat să aflăm care ar putea fi acelea. Apoi, un vecin binevoitor, cu pile la primărie, ne-a dat în vileag două dintre locurile nimănui. Am observat atunci alte mașini care parcau acolo și am înțeles că suntem câțiva care le râvnim. Nu ne știam fețele, doar mașinile și numerele. Ah, a parcat EFZ aici. Mai facem o tură să găsim și noi un loc. Și de obicei găseam. Vecinul cu EFZ e un personaj demn de un text aparte: are dumnealui un loc preferat din cele ale nimănui. Și indiferent la ce oră din zi sau noapte se eliberează, coboară și își mută mașina. Sâmbătă la 7 AM mi-am dus copilul la concurs, la și jumătate când m-am întors, locul îmi era deja ocupat de dânsul.
Alții îți blochează mașina – am pățit-o de vreo două ori, alții, dacă accidental lași mașina pe locul lor, și trece ora 16, te cadorisesc cu o amendă. Și aceasta e pe experimentate, de la un vecin care are loc atribuit, dar care parchează peste zi la umbră, pe un loc liber, iar la 16 cheamă poliția dacă e cineva pe locul dânsului.
Da, locurile de parcare aparțin oamenilor. Și ei sunt de toate felurile.

Despre ascensor.

Liftul e folositor când funcționează, uneori se defectează, sigur în cele mai critice momente, alteori vecinii uită să închidă ușa. Cei de la etajul șapte mai cu seamă aveau această deprindere. Puțină mișcare nu a omorât pe nimeni, cu siguranță. Doar că având plasele pline și două baxuri de apă de dus până la etajul 5, eventualitatea urcării pe scări nu e o sărbătoare, cu toate că pare singura variantă. În timp, am diversificat: ia mai urcă tu, că ești mare! Lasă ghiozdanul la mama și du-te de închide ușa la etajul VII!

Despre chelutieli.

Nu am reușit să înțeleg cum funcționează asociația de proprietari. Iar neînțelesul a culminat cu plata ultimei facturi, pe ianuarie, când fără a consuma gram de apă sau căldură- pe repartitoare, tot, după ce am declarat că din decembrie 23 nu mai locuim acolo, am avut de plătit 435 lei. Pentru ce?!

De-a lungul anilor mi s-a părut nejustificată suma de plată lună de lună, Nu a fost nicicând așa de catastrofală cum mi-a fost dat să citesc zilele acestea în ziar, dar totuși. Cu caiet și evidență lună de lună, tot am impresia că m-au șmecherit. Fondul de rulmet, fondul de reparații, șef de scară… Să fim serioși! Plus că se putea plăti doar fizic, în intervale orare bine stabilite, iar doamna care încasa avea un ritm atât de lent că dacă erau trei persoane în fața mea, puteam ști sigur că un sfert de ceas pe puțin îmi e asigurat.

Și totuși, ce a fost bun?

Mi-a plăcut zona apartamentului. Era aproape de multe locuri care contau atunci. Apoi peisajul de la balcon era foarte liniștitor după o zi lungă.

Mi-au plăcut și proprietarii, oameni tare cumsecade, care nu au deranjat, ne-au respectat și pe care la rândul nostru îi respectăm și acum.

Au fost ani în care apartamentul nostru a fost plin de prieteni, de râs, de voie bună, de seri de jocuri, revelion, colinde, seri de Catan, Cluedo, Mexicam train, Mafia, Alias, de povești frumoase. Mi-a plăcut teribil viața de acolo, căci nici eu, nici Ben, nici fetele noastre nu avem nevoie de multe accesorii să fim fericiți. Iar vreme de 4 ani și 20 de zile am fost fericiți acolo. Foarte!

Iar acum se crează un alt decor, în altă locație pentru alte clipe frumoase. Până la urmă suntem atât de fericiți pe cât ne permitem să fim.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *