Când va trece, voi așterne masa

Când va trece toată perioada aceasta ciudată, voi așterne o masă. Voi pune pe ea toate preparatele pe care le știam face de dinainte și toate pe care le-am învățat în izolare, și-mi voi chema prietenii să stăm la povești în fapt de seară fără aplicații și camere video, fără telefon… Și să tot povestim și să râdem, să ascultăm muzică, să fim competitivi la jocuri, și apoi să ne iertăm … efectiv să fim împreună, fără declarații, fără suspiciuni și fără teamă.

Și voi așterne masa seară de seară, sau vom sta afară să facem grătare până-mi va trece dorul de tot ce mi s-a furat în zilele în care am păstrat distanța și ne-am izolat. Timpul scurs e deja prea mult. Oamenii sunt deja prea departe. Și dorul e, desigur, prea mare.

În mod ciudat, după cum spuneau chiar ei, le e dor elevilor de școală, cel puțin alor mei. Și de antrenamente și ore de arte, și de activități extrașcolare … Oamenilor mari le lipsesc serviciile de care se plângeau, poate, înainte. Și le lipsește mersul la magazin, la coafor sau în parc. E, pretutindeni, un dor de libertate, e dor de normalitate. Dor de cotidian predictibil.

De aceea mi-am propus să răscumpăr sărbători și timp scurs sub auspicii de numere fatidice. Și ca să pot răzbi, voi mai sta prin bucătărie – mai diversific rețetele, voi mai sta la telefon – să păstrez contact cu cei dragi și pe aplicații – să nu uite elevii materia. Trăiesc, cât de bine pot, într-o realitate pe care în urmă cu câteva luni n-o credeam posibilă.

Cu toate acestea, dincolo de toate schimbările, oricât de atipică a fost posibilitatea de a sărbători, Hristos A ÎNVIAT! E vestea bună de care aveam nevoie. Și așa putem avea speranță și noi. Ne vedem după… La masă…

Foto credit.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *