Câtă incertitudine ascund în ele certitudinile?

Și la o adică, unde găsești certitudinea aceea că lucrurile vor merge bine, ori siguranța că visul tău va da rodul pe care îl aștepți? Când semeni ceva, ce face să crească exact ce ai plantat, sau de unde să știi ce trebuie să faci în plus? Și până la urmă cum să trăiești cu așa multe întrebări?

Răspunsurile sunt tot mai pale, puține și sărace, ploiile nu pot fi pe de-a-ntregul evitate. Ne afectează mai multe decât vrem să admitem și plătim, pe ușa din dos, polițele ignoranței sau superficialității noastre. Și cel mai des nu știm nici de ce, nici cum. Strigătul de ajutor se-ndreaptă mut spre ceilalți. E pur și simplu extraordinar când aceștia-l și aud. Extraordinar și puțin miraculos.

Ne-ascundem de întrebări, de confruntări și ne temem de răspunsuri. Vrem garanții pentru orice fapt: mic ori mare. Iar lucrurile mici devin mari în ochii noștri când nu le știm descifra.

Probabil singura certitudine la care putem ajunge cu zbaterile noastre e: nimic nu e sigur! Nici garantat! Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm paralizați de îndoieli, oricât de argumentate ar fi acestea. Nu există nici o situație fără ieșire, și drumul spre înainte, se poate să fie fără garanții, dar e cea mai bună opțiune.

A da! Și focalizarea: dacă privind în noi nu găsim putere, nici destul curaj, să-ndrăznim a ridica privirea. Putem găsi astfel certitudinea că Autorul veșniciei, Arhitectul vieților noastre ne înconjoară cu o dragoste pe care nu trebuie s-o plătim decât cu încredere! Și, ne rămân întrebările, le pălește doar intensitatea până nu mai avem nevoie de răspunsuri, copleșiți de o pace pe care nu o putem pricepe. Și de bucuria de a nu fi singuri pe drum, chiar dacă uneori ne simțim astfel.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *