Despre copii

Chestiuni personale
Când sunt mici părinţii îi privesc cu mult drag şi se întreabă adesea : când vor creşte? Când vor umbla, vorbi, cânta.. ?! Când vor merge la grădiniţă, la  şcoală? Apoi, deoarece timpul trece oricum, ajung şi acolo unde visau, şi prin clasa a VII-a cel târziu, se uită la adolescenţii lor căutând în ei copilul de altă dată şi regretând că au crescut aşa de repede. În această ordine de idei eu mă aflu la mijloc; trăiesc în acel anotimp perfect în care mi-au crescut copiii până la nivelul cuvintelor şi mai au ceva până la adolescenţă. Copilul cel mare, prinţesa de 5 ani jumate e atât de scumpă, fermecătoare şi bună, că nu mă mai satur să povestim, să imaginăm, să invetăm glume, ghicitori şi jocuri. Copilul cel…
Read More

O felie de tort cu şoco

Chestiuni personale
Şi tortul era "inimioală", iar anii ei tocmai devenau trei: să ne trăieşti Natalia scumpă, eşti o binecuvântare, iar noiembrie e luna ta! De când s-a născut nouă ne-a dat clipe preţioase de bucurie, Raissei i-a devenit o prietenă de nădejde cu care se joacă şi luptă pentru jucării, cu care râde şi căreia îi oferă consolare. Ea ... a crescut, dar a rămas neschimbată  în felul ei de a fi: independentă, se îmbracă singură, mănâncă singură, se culcă singură (de când s-a născut şi până azi). De schimbat,  şi-a schimbat doar culoarea părului, acum s-a aurit. A fost mereu şi este o fericire silabisită în zile şi trăită în săptămâni. Atât de scump poate fi un copil, aproape de ideal. Proaspăt membru la grădiniţă, cea mai mică dintre toţi,…
Read More

A început şcoala. Ziua întâi.

Chestiuni personale
Ceasul a sunat la o oră incredibil de matinală, copilul care aştepta nerăbdător începerea grădiniţei sare din pat direct în hainele pregătite cu grijă de cu seara. Micuţa n-are habar de nimic, mai vrea să doarmă. O îmbrac în pofida voinţei ei. Plecăm spre grădiniţă (am ales-o strategic în drum spre şcoală). Pe drum veselia Raissei o molipseşte şi pe Natalia. Bătăile inimii mi se mai calmează: poate totuşi nu va plânge. Ajungem acolo, şi ... jucăriile din sală au cumpănit mai mult decât mine, şi abia a venit să îmi dea un pupic de despărţire. La şcoală formalitatea festivităţii de început de an: elevii în uniforme festive, directorul ţine discursul inaugural, ascultăm urări de bine şi din partea inspectoratului. Înainte de a intra în clase îi tot măsurăm cu…
Read More

6!

Chestiuni personale
6 ani de la nunta noastră, 5 ani ai Raissei, 4 ani de stat acasă cu ele, 3 ai Nataliei în toamnă, 2 fete minunate ... ce de cifre! Ce de sărbători, latura festivă a vieţii tinde în august să o acopere pe cea normală. Chiar aşa! Care e normalitatea? Sărbătoarea sau zilele simple uşor cotidiene? Dar oamenii normali? Cred că aceia ce sunt echilibraţi, calmi şi împăcaţi cu alegerile lor, care nu concureză pe nimeni pentru a creşte în importanţă. Căsnicia mea are 6 ani şi e una normală. O iubesc în naturaleţea ei, cu greu sau uşor, cu alţi prieteni alături sau numai noi doi, dar mereu doi, cu nopţi febrile ale copiilor şi nopţi liniştite şi lungi de somn, cu plimbări în fapt de seară. Iubesc lunile…
Read More

V de la vacanţă. Începutul

Chestiuni personale
V, vacanţă, s, soare, m, mare… de s-ar mai îmbogăţi limba română prin abreviere aş avea un cuvânt nou: VSM. Unii îl folosesc drept prescurtare pe mess şi înseamnă vai şi amar. Nu asta aş zice eu, ci vacanţă la mare. Bine hai întrebaţi, unde, dincolo sau la noi? La noi! De ce la noi? Pentru că … (motivele, personale, contextuale, nu le înşir să nu mi le contraziceţi).  Singuri sau cu …? Cu!  E altfel vara când o împarţi. Drumul, teribil de lung, se trece mai uşor dacă îl segmentezi: în două, trei, cum vrei! Pe margine în zonele montane găseşti cu uşurinţă şi pensiuni şi localuri de servit masa. Ce s-ar putea întâmpla unui turist pornit la drum? Să facem un exerciţiu de amestecare a realului cu ficţiunea…
Read More

Culoarea mea preferată

Chestiuni personale
Gata!Culoarea mea preferată nu mai e albastru! Ochii îi păstrez (nu i-aş da pe lumea toată! Cum aş fi trecut eu prin tumultul adolescenţei fără ei?!), dar nu le mai asortez aşa în mod voit, nimic! Negru nu mai îmbrac din principiu decât ca element asortat culorilor. Ce-mi place? Roz şi mov, şi acel violet ce dă din amestecul lor! Bine, recunosc! Mov e influenţa Raissei! Cum mi-am dat seama? Uitându-mă la culoarea ultimei rochii de gală cumpărate după ce am străbătut de zeci de ori tot oraşul. Când am pus-o în dulap, am văzut în acelaşi ton alte şi alte articole de îmbrăcat. Nici să mă fi bătut, la 20 si cativa ani nu as fi purtat rozul. La 30 însă am mai multă libertate şi ... o viaţă…
Read More

durerea de a fi bolnav

Chestiuni personale, De toate
M-a ajuns pneumonia.... după 31 de ani, mă pot "lăuda" şi eu în sfârşit cu o complicaţie mai serioasă la vre-o răceală. Şi acum am făcut-o ca la carte, cu de toate: rău, somn, tuse, febră, somnolenţă, injecţii şi branule (of, of, Lidia, ce ne-am face fără tine) cu mîncare de la mama servită în regim de catering şi cu copiii expediaţi pe cursul zilei la aceeaşi adresă. Şi din spirit de solidaritate a făcut şi Beni una, aşa că la adresa noastră figurează temporar două pneumonii întregi. Pe moment suntem în zona decentă a graficului, spre vindecare şi eliberare de branulă. Cred că cea mai grea parte a bolii, suferinţei trece dincolo de durerea fizică până la sentimentul  de neputinţă care te învăluie din creştet până-n tălpi. Ce interesant!…
Read More

Şcoala de după concediu

Chestiuni personale
Au trecut patru ani, patru ani şi aproape jumate de când am lăsat şcoala şi copiii altora pentru a mă ocupa de ai mei; unul singur la început care a făcut cât trei, apoi încă unul cuminte şi liniştit care a compensat din plin prima experienţă de genul. După concediile aferente de îngrijire a copiilor mei am revenit la şcoală. Am regăsit clădirea nouă, acel mic loc al unei şcoli de cartier mărginaş, am reîntâlnit o parte din oamenii / colegii pe care i-am lăsat. Măsurându-mă cu ei am observat că m-am schimbat şi eu. O şcoală mică, ambiţii mari, asta am regăsit. Şi o serie de elevi pe care îi aseamăn doar fraţilor lor din generaţiile trecute şi pe care vreme de o săptămână am încercat să îi asociez…
Read More

să şi culegem !

Chestiuni personale
Oare când culegem ce semănăm? Zi de zi câte-un pic, sau la vreun mare final o-ntreagă recoltă?! Şi dacă culegem, mai semănăm? Printre snopii auriţi să azvârlim atent câte-un bob?  Sau mai bine totul fie cu rânduială? Culegem, desţelenim pământul apoi îl arăm iarăşi.... Şi cum zice proverbul? Ce semeni aia aduni? Sigur? Nu există posibilitatea de a semăna cu grijă şi a strânge .... nimic?! Să fie, să zicem prea multă arşiţă, sau prea multe ploi, sau ceva insecte sau mai ştiu eu ce fenomene de care se plânge bunica şi eu numa nu le înţeleg... E vreo garanţie în  proverb? Aş vrea să culeg acum! Să stau şi să văd recolta, să-mi număr snopii, nu pentru a mă întrece cu ceilalţi gospodari ci pentru a prinde curaj să…
Read More

Eu nu voi imbatrâni niciodată!

Chestiuni personale
Am promis! Indiferent de culoarea naturală a părului şi de ridurile inevitabile, indiferent de numărul anilor, de cât de mari îmi vor fi copiii, de-mi voi plimba prin parc şi nepoţii,  nu voi fi bătrână! Voi fi doar mai înţeleaptă, mai prudentă, mai bună. Mai optimistă, mai descurcăreaţa, mai încrezătoare, mai chibzuită! Să spună oricine dacă adejectivele alese de mine nu arată mai bine decât cel comun, folosit de toţi penru trecerea anilor: bătrân(ă). Trec anii, ei şi?! Pentru nimic în lume nu  aş schimba aniversarea de azi pe cea de acum 10 ani. Nici cine sunt azi nu aş da pe cine eram. Nu mă înţelegeţi greşit! Nu am regrete! Atâta tot că sunt în formare (încă!) şi îmi place mult mai mult prezentul meu decât toată feeria treutului.…
Read More