de colorat

Metaforice
Ca nişte pagini dintr-o carte de colorat mi-s zilele. Şabloane în forme clare, dar fără atitudine aşteaptă mâna mea de artist să le nuanţeze. Să redau cu roşu bucuria, cu albastru nesfârşirea cu verde speranţa....şi cu mov, ce? Gândurile la Rai vor fi mov, desigur, dar ce  altceva?! Să vedem ce contururi mă vor aştepta pe pagina următoare! Ah, da!Are şi coloratul acesta regula lui: nu se poate întoarce fila până nu e gata întregul. Seara soarele asfinţeşte abia când tot ce ţinea de zi a spus deplin minutele şi secundele. Colorând, voi folosi culori vii şi vesele la fel ca mine, umbre scurte şi puţină paloare. Dacă totul e asemeni unei cărţi de colorat, îmi voi realiza desenul cât mai conştiincios. Voi încerca să nu depăşec linia sau realul.…
Read More

în ceaţă

Metaforice
E derutantă ceaţa. Nu schimbă contextul câtuşi de puţin, doar te împiedică să vezi limpede. Nu mai ştii cât de aproape e primul pom, dacă îţi zâmbeşte sau nu semenul, dacă drumul pe care umbli mai e circulat sau nu... Nu prevezi pericolul, nici netezimea drumului. Când debutul unei zile stă învăluit în ceaţă, aştepţi razele să o împrăştie. Decizile ce se iau în ceaţa zorilor sunt mai grele, luptele de atunci mai dificile, duşmanul pe care îl înfrunţi mai incert: esti tu?! sau el, sau ei toţi?! ... Numai mori de vânt să nu fie!! Uneori şi aşa în ceaţă trebuie să porneşti la drum. Desigur, poţi aştepta să vezi limpede, e chiar indicat! Dar uneori şi riscul e o alternativă. Ce să zic?! E cam ceaţă, nu văd…
Read More

Topogan

Metaforice
Da el, prietenul copilăriei mele; montat de comunişti în curtea cealaltă(n-am înţeles niciodată de ce noi eram privaţi de piese de agrement... tot ce se aducea, carusel, topogan, hilintă, roată, se monta dincolo, iar copii de acolo mereu făceau pe şefii tu nu eşti de la noi din curte, stai la coadă!)Îmi amintesc urcatul până sus, ce multe îmi păreau treptele, apoi alunecatul, o secundă şi eram jos. Şi alt rând, alte înghionteli, alţi şmecheri ajungeau sus , pe nedrept primii. La coborâre era la fel pentru toţi, singura surpriză o puteai avea de la cel ce aluneca după tine, şi pornea prea repede. Farmecul acestei " jucării" te prinde întratât încât îl improvizezi peste tot: de la salteaua de la pat, acasă în lipsa părinţilor la paiele aduse şi…
Read More

Nu am nevoie de oglinda!

Metaforice
Nu azi! Stai tu cu ea ameninţător în mână Hai să te vezi, hai să te vezi îmi strigi! De ce insişti să mă privesc? Ce noutate crezi că voi vedea? Numa realitatea ţi-o arat continui să spui. Realitate?! Care realitate?! Cea schiloadă şi hâdă? De parcă nu aş şti-o?! Cine crezi că poate uita aşa ceva? Ce vrei să îmi araţi? Difromităţile? Noroiul şi putregaiul din jur? O să îmi araţi în oglinda ta lipsită de viaţă cât de bolnavi îmi sunt prietenii?! Ce crezi că mă înveţi?! Neputinţa de a transcede de aici? Dar pentru suflet ce unitate de măsură ai? Găurile de acolo le vezi? Ţi-e fermecată poate oglinda şi vede dincolo de om, în adâncul singurătăţii lui... Cum crezi că mă ajuţi? Voi sunteţi de vină…
Read More

Ciudaţii luptători ai vieţii!!!

Metaforice, Oameni şi oameni
Sunt puţini aceia care nu trebuie să lupte pentu nimic, de fapt eu nu cunosc pe nimeni scutit de război.  Fiecare îşi are "Goliaţii", "praştiile" şi "pietrele netede" de folosit. Unii luptă cu societatea şi ca trofeu vor să se realizeze: să îşi ia o maşină, un apartament mic, apoi să se insoare, apoi o casă, un loc de muncă mai bun... Alţii duc alt gen de lupte, dintre cele mai grele, dacă e să îmi dau cu părerea, luptele cu sinele : să fie mai buni, să se vadă mai frumoşi, să se ştie mai isteţi, să se creadă mai curajoşi, mai valoroşi. Mai sunt acele războaie "de independenţă" cum le numesc unii psihologi, ce se poartă cu părinţii de regulă, în adolescenţă: ora de ajuns acasă, timpul de…
Read More

Nici o corabie spre Tars!

Metaforice
Vreau să plec de aici! Pur şi simplu să plec! Să urc într-o barcă, să îmi plătesc biletul şi să plec. Departe, spre Tars, să zicem. Nu mă tem că va veni vre-o furtună pe drum, iar ideea de a fi inghiţită de chit mi se pare curată aventură. Îl şi invidiez p Iona pentru ea. Nu vreau decât o lume nouă. Cea de aici imi e cunoscută şi fără prea mari posibilităţi de a mă surprinde. Am explorat-o deja în detalii şi am gustat cam tot ce putea avea gust. Ştiu oamenii de pe aici, ştiu şi străzile. Nu mi-e greu să obţin zâmbetul celorlalţi, dar de ce să fac mereu eforturi pentru asta?! Am auzit că prin Tars oamenii zâmbesc în mod automat. Aş căuta acolo un punct…
Read More

Oameni coloraţi

Metaforice, Oameni şi oameni
Dacă am avea ochelari speciali, cam ca şi cei făcuţi pentru a vedea eclipsa, şi ne-am uita astfel la ceilalţi am observa că nimeni nu e nici incolor nici monocrom. Suntem pictaţi în mii de culori, unele mai pronunţate şi în proporţie mai mare, altele mai slabe şi doar pe ici pe colo. Am vedea apoi că fiecare avem în mână o cutie de vopsea, o culoare definitorie a personalităţii noastre, şi de câteori intrăm în contact cu alte persoane, lasăm o mică urmă a tonului ce-l reprezentăm. Cei mai multi nici nu stiu ca pictează în alţii o poveste şi că uneori deşi ei doar în glumă îşi potenţează culoarea spre o extremă sau alta, ceea ce imprimă în prietenii lor rămâne aşa, la maxim. Sunt uimiţi apoi cum de…
Read More
Scrisoare pentru Magdalena

Scrisoare pentru Magdalena

Metaforice
  Cel mai trist vânzător pe care-l ştiu eşti tu. Vinzi şi tot nu ai! Preţul ţi-e prea mic pentru nepreţuirea sufletului. Pe străzile cu praf nimeni nu îţi mai vede lacrimile de degetul acuzator întins împotriva-ţi. Paiele pe care ei ţi le văd în ochi sunt uscate şi galbene, durerea ta e verde. Pustiul tău, de nebănuit. Foamea ta de semnificaţie e adâncă precum marea sau oceanul. Şi ce-ai găsit? Ce-ai primit? De ce mai cauţi? De ce tot aşa? O, nu! Nu te plac! Cred că voi ridica şi eu piatra de voi fi întrebată. Nu căuta la mine nimic! Nu îmi place ce ai ales, nici că te vinzi! În veci nu aş vorbi cu tine Magdaleno! Nu te-aş chema la o cafea! Cum nu ştii tu…
Read More

Un covrig? … Nu mersi!

Metaforice
Ploua mărunt şi praful de pe stradă se transorma într-un noroi cu miros de primăvară. Dar era şi cald. Nu se grăbea nicărieri, liniştea ei contrasta graba picurilor. Stătea pe bancă şi privea. Căuta printre toţi grăbiţii pe cineva, nu oricine, acel cineva care merită să fie aşteptat oricât în ploaie chiar fără umbrelă. În gândurile ei multe ca picurii, el avea să vină să-i facă ordine în suflet. Dorea să-i ţină companie în sortarea sentimentelor şi în cele ce reflexive, dorea o influenţă. El trebuia să fie înţelept ca magii şi puternic precum muşchetarii pentru că era rupt din poveste. Ideal, el nu trebuia să aibă vre-un cusur. O personificare a iubirii, prezenţa lui asortată fineţii ei îi va conferi o alură de basm. Toate celelalte îi vor zări…
Read More