Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

You are viewing De toate

Vechime, 13 ani

Posted on

Mâine se vor împlini 13 ani de când sunt părinte cu acte-n regulă, vorba aceea. Au fost ani plini, cei mai frumoși, și, deloc cei mai simpli.

Istoric.

Erau amestecate sentimentele de acum 13 ani. Cu o zi înainte de a merge la maternitate pentru a aduce pe lume prima prințesă (39 de săptămâni, naștere provocată, copil mare) se amestecau teama cu bucuria și nerăbdarea.

Atunci credeam că știu. Că am citit suficient, că am văzut exemple de bună practică precum și modele pe care nu le-aș urma vreodată. Că voi fi părintele exemplar și voi crește copilul model. Că nu voi repeta greșelile altora. Așa credeam atunci.

13 ani mai târziu, înțeleg că atunci nu știam mai nimic. A trebuit să-nvăț de la un copil care a sfidat mai toți parametrii din cărți: a umblat foarte repede, a vorbit prea târziu – la acest capitol încă recuperează. Au fost ani grei, cu nesomn, mofturi la mâncare, judecata și oprobiu public de la mămicile preocupate cu analizele și statisticile celorlalți. Cum? Nu îi pui căciuliță-n cap în casă? Nici afară? O să facă curent! Nu o-nveți la oliță la 6 luni? Nu mai scăpați de scutece, o să vezi! Nu îi dai lapte praf în completare? Chinui copilul, de-aia plânge noaptea.  Și câte și mai câte astfel de judecăți. Am învățat să mă detașez de gura lumii, și mai ales să nu mă explic.

Am învățat să-mi cunosc copilul, să-l iau așa cum e, să îl pun mai presus de opiniile exprimate pe la colț de stradă. Și când credeam că știu, a venit a doua prințesă, și am luat-o de la capăt cu învățatul: total o altă personalitate, alt temperament. Ce funcționează la una, nu merge la cealaltă…

Sigur, am făcut greșeli, și nu puține. M-au durut cel mai tare cele de care făgăduisem să nu mă apropii. Am învățat însă și din greșeli. M-am sfătuit cu oameni de încredere, am mai citit, și uite-așa am făcut vechime.

Împlinire.

Bucuria de a fi părinte întrece total orice. Și când le văd azi, mari, frumoase, istețe, îmi crește inima! Să le am, să le cresc, e cea mai mare onoare și cea mai mare responsabilitate. Sunt doi copii extraordinari, unici, minunați, în afara tiparelor.

Nici acum nu plecăm urechea la opinia lumii care condamnă ba faptul că citesc mult, ba faptul că sunt preocupate de note și performanțe școlare, că le place matematica, că nu se uită la reality-shows și nu cunosc mai știu eu ce „vedetă”. (Nu, nu le cer eu rezultate, pentru mine în prima parte a clasamentului e de-ajuns. Nu, nu le oblig, să citească, dacă aș putea să le oblig la ceva ar avea camera mai curată dar …)

Deunăzi, într-un magazin, un puști de vreo 8 ani se dădea de pământ la propriu, așa cum vezi în filme, și răcnea, să primească ceva. Fiică-mea îmi zice: Mama, mulțumesc că ne educi. Aș muri de rușine să fiu așa penibilă. 

***

La mulți ani, copil fascinant! Mulțumesc cerului că mi te-a dat! De 13 ani învăț să fiu păinte, și, da, urmează perioada de foc, adolescența. Nu sunt naivă să cred că știu: am mai citit, am mai vorbit, dar împreună vom trece cu bine și pe aici.

share
2

Despre visurile tale

Posted on

Cineva spunea că un vis bun, e cel care te sperie. Pe principiul acesta am ales pentru mine, și apoi să încurajez și pe cei din jur să aibă vise mari și să lupte pentru ele. E trist când auzi că sunt oameni care ar dori să dea timpul înapoi și să-și împlinească visurile. E trist când înțelegi că unii și le abandonează pe drum, sau , descurajați de cei din jur, nu mai cred nici ei în ele. De visurile pe care le ai, trebuie să ai mare grijă. Trebuie să te pregătești, să crești și tu pentru a fi la înălțimea lor.

Visul e mai mult decât un simplu gând sau o dorință. Acestea vin și trec, adesea condiționate de oameni cu care ne întâlnim, sau de experiențe pe care le trăim. Visul e ceva ce rămâne, și e motiv pentru diferite acțiuni. Complex fiind, și visul are origini în ceea trăim, citim ori privim. Dar nu despre apariția lui vreau să scriu, ci despre cum să ai grijă ce el pentru a se împlini cândva.

În primul rând, nu căuta acceptul celor mulți. Visurile tale te-au convins deja pe tine, nu e necesar să ți le confirme și alții. Vocea mulțimii e de cele mai multe ori lașă, îți arată prudent că nu se poate. Dacă visurile tale sunt mari, cei care le aud te vor convinge (cu exemple concrete) că e mai bine să-mbraci haina gri a celor care nu ies în evidență. Sigur, trebuie să fii susținut, și pentru aceea există cei dragi: familia și prietenii.

Apoi, înarmează-te cu răbdare. Dacă nu se-mplinesc în scurt timp, nu înseamnă că trebuie să renunți la ele. Cele mai multe au nevoie de vreme, și la fel și tu. Doar în povești se crește-ntr-o zi cât într-un an. Și apoi, răbdarea e bună. În timp ce o dezvolți, poți căuta strategii, poți dezvolta deprinderi, în alte cuvinte, poți fi activ pregătindu-te pentru a le transforma în realitate.

Nu în ultimul rând, trebuie să lupți pentru ele. Diferența dintre vise și visuri e că pentru cele din urmă trebuie să fii treaz și activ. Dacă eșuezi, caută modalități noi de abordare. Dacă descurajezi, nu te da bătut. Caută oamenii în care ai încredere, ascultă-i, crede-i, învață ce ai greșit și apoi, continuă. Fii perseverent știind că dificultățile te fac mai puternic.

Dar mai presus de orice, nu îți vinde visurile pentru beneficii imediate. Și gândește-te, peste 10 ani, ce vei fi dorit să începi azi? Apoi, începe. Nu te teme de greu, nu-i nimic dacă ești primul care vrea să meargă pe drumul acesta. Ai grijă de visurile tale și, fă-le realitate.

 

Sursa foto, aici. 

 

share
0

Cod de vacanță

Posted on

Vremea nu ține cu nimeni, în mod special, dar nu e neapărat colorată în coduri – galbene, roșii ori portocalii împotriva noastră. Nu depinde de ea nici reușita și nici eșecul unei vacanțe. Când e mai cald, putem sta la umbră și bea lichide, când e ploios, putem lua o umbrelă și continua drumeția.

Sunt lucruri pe care ni le vom aminti despre vacanțe dincolo de vreme: amintirile clipelor cu familia și prietenii, cărțile citite, lucrurile noi pe care le-am încercat.

Mi-amintesc de vara trecută. Din păcate e o lecție de cum să nu petreci o vară. A fost o vară de întrebări fără răspuns, de clipe în care m-am lăsat jignită de răutatea unor oameni care ar trebui să fie buni, dar nu pot. A fost o vară de cumpănă, de gânduri, de păreri de rău și tentative de a remedia situații. Ce-a rămas din ea? Exact partea care nu m-a consumat, cea care în loc să-mi ia energia, bucuria ori resursele, mi-a îmbogățit sufletul. Au rămas fotografii și amintiri de la Râșnov, din Deltă sau Marea Neagră, glume și peripeții ale fetelor mele, compania plăcută a lui B. (cel mai bun soț din lume și după 14 ani de la nuntă). Au mai rămas file din (puținele) lecturi: Tolkien, Pleșu, C.S. Lewis, Dostoievski… Câteva discuții cu prieteni, și, cam atât. La ce folos celelalte gânduri?!

Vara asta a început diferit și așa o voi menține. Voi învăța din lecția de anul trecut și voi lua doar ce a fost bun: familie, cărți, prieteni. Voi clădi amintiri frumoase după gust. Și când nu am idee ce să facem într-o zi, e îndeajuns să-mi întreb copilele; ideile lor sunt fără epuizare.

Vă-ndemn să petreceți vara dincolo de orice cod, să o trăiți frumos și demn, numai bună de a fi povestită.

share
0

Sfetnic bun

S-au înmulțit sfătuitorii și s-au subțiat sfaturile. Nu se mai împarte știința aplicată la rând la Alimentara, că nu mai e cazul. Întâi, nu mai este rând, apoi rețelele de socializare sunt mai accesibile, și servesc de toate. Și sfaturile se cer, se oferă, se contestă cu ușurința vorbei. De la o rețetă, la tipuri de cuptoare, și până la relațiile de familie, la creșterea copilului ori diete, se pun întrebări și se emit păreri. Ba se recomandă cu ardoare cutare lucru, ba e complet interzis.

Da, s-au devalorizat sfaturile; nu mai costă nimic în plus, decât experiența celui ce le rostește. Sau uneori nici atât. Opinia sfătuitorului, bruma lui de înțelegere e uneori autosuficientă, și nu mai lasă drept de replică, sau loc de altă opinie.

Prea puțini înțeleg însă limitările și mai ales riscurile acestor obiceiuri. Nu oricine e în măsură a da sfaturi medicale: doar pentru că experimentat un lucru, nu înseamnă că e expert. Mare atenție, deci la tratarea după dr. Google! Nu oricine e în măsură să creeze diete! Doar pentru că o persoană a obținut rezultate cu un anumit regim, nu înseamnă că e valabil și pentru altele. E riscantă înfometarea după modele oferite online. Și … la fel în orice domeniu. Să nu uităm că specialiștii sunt cei în măsura a da sfaturi, fiecare după pregătirea și cunoștințele lui. Să nu  căutăm, și mai ales să nu oferim gratuit vorbe după ureche. Un sfat e o mare responsabilitate.

share
0

Zilele acestea, numai de bine!

Ah, nu, nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva special, ci, pentru că în ciuda ploii, reușesc să găsesc ceva special în tot ce se întâmplă. Așa sunt zilele acestea: o sărbătoare prelungită, un timp liniștit, o vacanță cu litere și cărți, cu familia, cu puțină mișcare, ei bine, puțin mai multă, dar despre asta în alt articol.

Am găsit că liniștea sufletului începe din rațiune. Trebuie să vrei să nu te mai afecteze tot ce se întâmplă. Dar cum să vreau, când nu pot? mă întreba fiica mea cea mare în urma unei discuții pe o temă similară. Și sigur că soluția nu e să fii fals, să pretinzi ceva ce nu există. Lucrurile se schimbă din mintea ta. Când nu mai cauți explicații fiecărei fapte, nici compensări, când înțelegi că unii te văd strâmb pentru că așa sunt ei, nu tu, ei bine, atunci reușești să nu îți mai bați capul. De aici până la liniște e doar un pas. Și liniștea e bună. E contextul în care poți fi fericit. Atât de fericit încât nu ai nevoie să demonstrezi.

Al doilea pas ar fi să lași distanță între tine și ce îți face rău: lucruri, oameni, obiceiuri. Asta până când oricare dintre cei de mai sus nu mai au puterea de a te răni în vreun fel. Distanța e bună mai ales când nu o lași să fie un vid, ci, o presari cu lucruri de valoare. Și uite-așa, ce-a rămas la distanță nu mai contează. Deloc! De aceea, zilele acestea am doar vorbe de bine. Rezultă din liniștea pe care am găsit-o în distanța creată. Și-apoi, n-are decât să plouă! Îmi spunea azi cineva că ploaia ar trebui să ne facă fericiți. Avea un întreg argument pentru această ipoteză, eu am reținut doar afirmația.

***

Mă acuză unii că scriu pe blog cu dedicație. Nu-i așa. Sunt o persoană destul de directă și comunic persoanelor în față ce am de spus. Sigur că din ceea ce văd, aud ori conștientizez se nasc articole, dar ele conțin un grad mare de generalizare, nu sunt destinate unei singure persoane, oricât de importantă ar fi aceasta. Așa că, de la această acuză am decis să scriu o idee mai personal, deci mai des. Mai vizitați-mă, așadar.

Sursa fot, aici.

share
0

Nu doar cu mintea!

Sunt sărbători pe care mintea nu le poate pătrunde, oricât de tare s-ar strădui. Sunt clipe în care sufletul trebuie să respire a sărbătoare, altfel, sunt doar vorbe, doar fapte, evenimente petrecute cândva, mai mult sau mai puțin relevante.

Sărbătoarea Paștelui trece dincolo de rațional: îngenunchiază în uimire pe cel care se apropie, copleșește cu recunoștință pe cel care înțelege. Vedeți, aici e problema: gândim, dar nu mai înțelegem cu adevărat, și astfel, poate trece pe lângă noi și-n acest an Sărbătoarea. Căci, atunci când înțelegem ce s-a întâmplat de fapt în Ghetsmani, pe Via Dolorosa sau la Golgota, vom fi pregătiți pentru Duminica Învierii. Atunci când știm că vina era pe de-a-ntregul a noastră, strigătul ultim al lui Hristos vibrează adânc în sufletul nostru.

Rațiune, nu simțire, îmi vor spune cei mai cerebrali. Și de cele mai multe ori le dau dreptate. Dar sărbătoarea adevărată depășește gândul, și îmbogățește sufletul cu lumină și bucurie. Abia așa e completă, abia atunci când o trăim cu tot ce suntem.

Sursa foto, aici.

 

share
0