Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

You are viewing De toate

”Datele problemei”

Posted on

Fiica mea mai mare iubește matematica. Rezolvă cu pasiune problemele obligatorii, pe cele suplimentare, și nu o aud plângându-se când vine vorba de cifre. Deseori însă, își ia un timp aparte să rescrie pentru a înțelege datele problemei. E mometul premergător soluționării. Nicio problemă nu se poate rezolva, matematic vorbind, dacă nu se cunosc și înțeleg datele ei. Dar, simpla cunoaștere a acestora nu rezolvă de la sine nimic. Tot elevul e cel ce trebuie să calculeze, să gândească, să găsească soluții.

Avem probleme fel de fel în fiecare zi, și ne raportăm la ele cum după posibilități. Putem să le ocolim, să le ignorăm, dar ele vor fi tot acolo. Doar soluționându-le le putem depăși. Și pentru aceasta e nevoie să înțelegem exact situația. Avem nevoie înțelegerea datelor. Dar, simpla explicare nu e îndeajuns. Explicațiile nu reprezintă rezolvarea problemelor, nici simplificarea lor. Ele pot într-o oarecare măsură elucida mistere, indica unde ar trebui să fie punctul de start, sau care ar fi metoda cea mai bună de abordare.

Lipsiți de claritatea privirii și de curajul de a acționa, suntem condamnați să ne învârtim între aceleași probleme, până ce ajungem sufocați de ele. Asta fac problemele ignorate: ne sufocă, ne dezarmează până cădem înfrânți. Mă gândesc de câte ori am stat așa, cu problemele lipite de noi, supărați pe cei care ne spuneau de ele, ignorându-le și mințindu-ne că nu le avem. Sau de câte ori ne-am oprit la jumătate de drum: după ce am înțeles situația am crezut că e îndeajuns. Că de acum lucrurile se vor așeza pe făgașul normalității fără un alt efort. Că simpla intenție și buna înțelegere sunt îndeajuns.

Să zicem că ne dăm seama la un moment dat că am naufragiat, că suntem izolați de toți și toate. Putem sta acolo, cu ruinele a ce a fost și să spunem că nu e așa rău, că alții s-au înecat de-a binelea. Sau ne putem recunoaște starea , dar pentru a schimba ceva, nu e îndeajuns să știm unde suntem și să dorim să fim înapoi pe uscat. Până la țărm va trebui fie să înotăm, fie să umblăm pe ape. Sau poate să ne contruim o barcă…

Căci după ce știm, trebuie mereu să facem! 

Sursa foto, aici.

 

share
0

Și eu ce fac cu ”data” asta?!

Ora de dirigenție, clasa a V-a. Mulți băieți, unul mai năstrușnic decât altul. Preocuparea de bază? Joaca. Cu de toate: am avut etapa cub rubic, platsilină, acum kendama. Discutăm și despre note. Le spun, le trec în carnete, când ajung la ultimul venit. Un mititel cu ochi mari și negri, față curioasă și sprâncene încruntate a neîncredere, poposit la noi în clasă în vacanța de iarnă. Îi spun:

-Vezi că ai o dată în catalog la limba germană.

El, nedumerit, intrigat, gesticulând:

– O dată??? De ce mi-a dat, dată? Ce am  făcut să merit asta?! Eu i-am spus că am făcut dincolo franceză. A zis să stau liniștit. … Și am stat eu liniștit. Și ea, ce-a făcut?! Mi-a dat dată… Măcar să-mi fi spus…

Apoi, către mine disperat, și de situație și de hohotele de râs ale colegilor:

– Doamna, ce mă fac eu cu data asta?? Ce mă fac??? Mai bine-mi dădea un trei, decât o dată. Ăla îl știam corecta cu un șapte. Dar, o dată, cum se corectează??? Cum mă scap de ea??? Cum să îi spun la mami că am primit dată la germană??

– Dar tu știi ce înseamnă dată-n catalog?

Nu știa. În accepțiunea lui, data din catalog era ceva mai grav decât cea mai rea notă. Și de aceea era necăjit. I-a trecut când a aflat cum stă situația.

***

Similar, nu ar fi oare mai bine să ne ne mai facem sânge rău cu tot felul de supoziții bazate pe bruma noastră de înțelegere? Doar întreb…

share
0

Te rog, taci!

Posted on
Nu toți cei ce vorbesc au ceva de spus.

De pe platforma lui, fiecare se crede orator. De la postări, butoanele de share pe social media, diferite de contexte cu/ fără microfon, ți-e dat să auzi/vezi tot felul de grozăvii. Unele de conținut, altele de exprimare, ori, prea des de ambele.

Nu ar trebui toți să aibă răgaz să spună ce cred. Simplu, unii nu știu nici ei ce li se întâmplă. Trăiesc în frustrarea neînțelesului și caută să-și explice lor ce nu e bine. Sigur că vor găsi vinovați! Pe alții! Cu cât mai supărați devin, cu atât crește vina bieților pe seama cărora iși varsă năduful. Răii! Cum sabotează ei bunele intenții ale veșnic neînțeleșilor, bine intenționați care au mereu nevoie de scuze…

Unii nu ar trebui să vorbească! Prea des nu știu să se exprime în propria limbă: greșeli de acord, de scriere… De ce să fie lăsați să exprime idei? A vorbi / scrie e o onoare. Implică o responsabilitate față de cel care te aude / citește. Oamenii necalificați nu pot face altceva decât promova mediocritate! Și asta prin discursuri anemice, citate preluate, la care se atașează o imagine…De când cu Facebook, toți sunt scriitori, critici, psihologi ori mai știi ce ramură vestită….

Cei care în școala vieții rămân corigenți, falimentează cam orice domeniu le cade pe mână, și uită că au căzut la materii importante: bunătate, autenticitate, curaj… Își construiesc apoi explicații care să le mențină imaginea. Ei nu ar trebui să vorbească.

Cei care au pierdut simțul realității, nu ar trebui să dea lecții. Ar trebui să efectueze calcule simple, să rezolve probleme, să analizeze și să mai scape de restanțe. Să regăsească valorile pierdute. Să-și deschidă ochii și să vadă. Oh, să vadă, sau… SĂ TACĂ! De teama penibilului dacă nu din alte pricini…

Sursa foto, aici.

share
0

Oamenii pe care îi întâlnești

Posted on

În mod cert puțini dintre oamenii pe care ne e dat să îi întâlnim mai știu desena la fel de frumos precum copiii. Oare când uităm? Învățând alte responsabilități? Deprinzând arta de a disimula? Și de cine ne tot ascundem? De oamenii pe care-i ținem la distanță pentru a nu ne răni la plecare? Sau pentru a pune un scut nevăzut între noi și capacitatea lor limitată de a ne percepe?

Mi-a fost dat în ultimele zile să cunosc oameni, care mi-au stârnit aceste gânduri. Pe unii, din alte culturi, i-am întâlnit pentru prima dată la acea activitate (un proiect Erasmus, la care sunt onorată să fiu parte) în vreme ce pe alții îi știam de ceva vreme, și am ajuns astfel să îi recunosc. Oamenii sunt frumoși, și ascund în suflet valori pe care ochiul nu mai apucă să le observe. Pentru că nu ne facem vreme să ne uităm cu grijă, pierdem. Și nu îi vedem pentru că prea adesea purtăm ochelarii prejudecății sau ai neglijenței.

Oamenii pe care îi întâlnești te îmbogățesc prin prezența lor, chiar dacă la plecare pot lăsa un gust ușor amar. Nu avem cum să nu ne atașăm, chiar dacă menținem cu grijă distanțe. Ar trebui, poate, să oferim mai mult credit oamenilor. Să ne facem vreme, dintre atâtea lucruri, să ridicăm privirea, să îi vedem. Și apoi să zâmbim. Fiecare om pe care-l întâlnim e un unicat, de aceea are atâta valoare!

Photo by Kamuran Kahraman.

share
0

Protestele din stradă și reacția mea

Sunt impresionată: mi se pare teribil să fie așa de mulți oameni care cred ca mine, care simt ca mine. Mă bucur să văd că de data aceasta ciobănașul moldovean nu mai dictează teribilul testament mioarei. Că nu mai e bine așa de rău cum e, că avem curaj și că acționăm. Nu, nu ura ne alimentează și nici vreo dorință egoistă. Oamenii nu cer bani mai mulți, vor libertate, normalitate. Se caută cinstea în stradă. Se scandează împotriva abuzului și corupției, e de-ajuns! Oamenii din stradă nu mai vor să existe scurtături!

Sunt copleșită: mi se pare extraordinar cum rămâne în urma protestelor. Cât de frumos! Zilele trecute am urmărit într-un reportaj cum un tânăr, mai pletos, venise special pentru a face curățenie. Nu apucase să ajungă la proteste. Și după acest gest, vorbele sunt de prisos. E altceva. E altfel. Suntem o generație care ne-am depășit politicienii în calitate. Majoritatea dintre ei s-au învechit în funcții, au învățat să fenteze legea, au crezut că ne vor fenta la nesfârșit. Dar imnul național, fredonat seară de seară prin piețe, ne-a deșteptat. Și acum, treji fiind, și știind ce putem, am prins curaj.

Sunt apoi mândră să fiu româncă. Da, mi-era dor de asta! De compatrioți frumoși la chip, suflet și obiceiuri. De oameni care scandează lozinci tari, poate, dar adresează vorbe pașnice celui din stânga, din dreapta… Marșul mi-a părut o plimbare cu mai mulți prieteni, atât de pașnic a fost. Pancartele sunt atât de creative, amuzante, că abia aștept să le citesc. Și nu au greșeli de ortografie, cât de tare!

***

Eu nu-i acuz pe cei ce stau în casă, majoritatea românilor frumoși ieșiți în stradă nu o fac. Unii dintre ei, însă, postează / spun despre protestatari că ar fi spălați pe creier: cine ar putea face asta ar merita, în opinia mea, să conducă țara: cine ar avea puterea de a scoate atâtea sute de mii de oameni în stradă, în toate colțurile lumii. Dar nimeni nu scandează numele vreunui politician: încă nu au apărut cei ce reprezintă generația de azi. Se scandează principii.

***

În stradă e o lumină de care vor beneficia și cei care azi nu înțeleg, sau au alte convingeri / interese. Protestatarii sunt sclipitori! Sunt impresionată, copleșită și mândră de ei!

 

share
0

Protestele din stradă, și reacțiile copiilor mei

Posted on

– Mami, de ce sunt așa de mulți oameni? De ce sunt nemulțumiți?

Fiica mea de 12 ani are întrebări văzând protestele din stradă de miercuri. Îmi caut cu atenție cuvintele încercând să-i explic. Anul trecut, clasa a V-a fiind, a-ntâlnit pentru prima dată fenomenul copiatului la școală, iar ea, deși e un copil ambițios, de 10, a ales să nu se inspire din caiet preferând să ia o notă mai mică. Nu apucasem s-o previn, așa că am fost tare mândră de ea. Mai ales ulterior, pe parcursul semestrului, când în loc să se bazeze pe calea cea simplă, stătea ore întregi să învețe să ia 10 la materia respectivă, la fel ca alții care doar transcriau din caiet.

Cea mică țopăia bucuroasă la vestea că a-ncheiat cu FB pe linie. Chiar și la istorie. S-a oprit s-asculte și ea despre faptele istoriei recente, cele pe care le trăim și transmitem live.

Lor a trebuit să le spun despre cinste și despre corupție. Despre unii oameni care fac fapte josnice și apoi vor să scape de consecințe. Despre decizii în fapt de noapte, luate mișelește, despre oameni lași care se ascund apoi și-n loc de explicații zic doar:”Altă întrebare.” Despre cei conduc țara în interesul personal și decid fără să le pese de vocea poporului.

– Dar de ce au câștigat?

Pentru că au promis salarii mai mari, pensii mai bune. Pentru că unii nu au vrut să meargă la vot, fie din comoditate, fie din scârbă față de toți cei care spun vorbe și faptele urlă împotriva lor.

– Eu aș merge întotdeauna la vot, și dacă nu aș avea nici o speranță să fie bine.

Așa să faci, copil bun! Dar vezi tu, de aceea ies oamenii: pentru că vor să se retragă ordonanțele care permit să se fure fără a fi caz penal, care dezincriminează abuzul în serviciu, și încurajează indirect corupția.

-Atunci să mergem și noi! Stai că-mi fac afiș! Să văd ce scrie pe ale celor de la Tv! Îl sun pe tata să ne ducă!

Și se-apucă amândouă de desenat, așteptându-l pe tata, care iar are o săptămână lungă de lucru cu proiecte ce-l țin peste program. Și când termină, cea mică, dulce și sensibilă cum e ea, mă-ntreabă:

– Mami, dar lor nu le e rușine? … Mie mi-ar fi foarte tare!

….

Fără replică!

share
0