Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

You are viewing De toate

Doar oamenii puternici pot avea prieteni

Ceilalți? Dezvoltă și ei relații cu semenii, investesc și primesc la rândul lor, dar totul este condiționat: mă cauți- te caut, îmi spui un secret- îți spun și eu. Iar dacă reciprocitatea nu funcționează, așa zisa prietenie se și destramă. De aceea ne pierdem prietenii: nu i-am ales corect de la început, sau nu am înțeles cât e legitim să așteptăm a primi în acea relație. Oamenii care nu sunt puternici, nu au cum sta alături de cineva care, ocazional, se retrage. Prieteniile suferă și scad în intensitatea în momentul în care cei ce s-au investit trec prin probleme personale, sau prin bucurii pe care nu le împărtășesc.

Un om puternic este cel care se descurcă și de unul singur, dar alege să se investească în oameni pentru că astfel viața (îi) este mai frumoasă. Relațiile nu îi sunt indispensabile, prin urmare în momentul în care prietenul său tace, nu se simte atacat. Nici trădat și nici nesigur. Poate să îi fie alături chiar și când nu i se cere, sau nu i se spune exact ce și cum. Și mai ales, înțelege că din când în când, toți căutăm o doză de liniște în care să ne ascundem de tot.

O persoană puternică are capacitatea de a se pune de-o parte, de a se sacrifica de dragul prietenilor săi, iar fără de acest ingredient, nu există după nici o definiție, prietenie! Oamenii slabi și nesiguri se sacrifică doar cu unități de măsură, până la un punct și dacă e posibil, cu speranță de a câștiga ceva în schimb. Neapărat să câștige măcar atenție, recunoaștere sau companie. Nu pot uita de ei înșiși, prieteniile pe care le au sunt menite să îi pună în valoare.

Nu spun că astfel de persoane nu ar trebui să aibă prieteni, e chiar indicat! Oamenii care se înconjoară cu prieteni mai buni decât ei, au șansa de a crește. Și obligația de a se lăsa influențați spre mai bine. Însă când ne împrietenim cu oameni slabi, trebuie să nu ne așteptăm la greu să ne rămână alături. Nu pot, chiar dacă ar vrea.

Prieteniile adevărate, de durată și nealterate de trecerea timpului- cu tot ce implică- se stabilesc între oameni puternici, care au încredere și cam aceleași valori. Altfel, nu se poate!

Sursa foto, aici.

share
0

Cum să NU tratezi un om răcit

Sau mai bine zis, 4 greșeli de evitat

  1. Nu îl certa! Poate nu îți vine să crezi, dar nu a intenționat să se îmbolnăvească. Și în mod cert suferă mai tare decât tine, așa că, reproșurile de genul vezi dacă nu porți căciulă sau trebuia să iei o geacă mai groasă, nu ajută. Nu contează nici cum a reușit, nici de la cine a luat. Și cu siguranță, muștruluiala ta, oricât de bine intenționată ar fi, nu e de folos.
  2. Nu îi oferi tratamente. Nici remedii, de nici un fel, decât dacă îți solicită acest lucru. Cu precădere leacurile băbești, care funcționează în unele cazuri, nu pot fi date drept soluții magice. Ceaiul, mierea și lămâia, și tot ce mai poate fi folosit pe deasupra, îi sunt cunoscute și lui. E pur și simplu obositor să dea socoteală oricui despre cât se hidratează, ce vitamine ia.
  3. Nu-i discredita medicul! Dacă merge la tratament, dacă urmează o prescripție, nu îl trimite la altcineva. Există cumva obsesia aceasta a clasificării medicilor în funcție de experiența personală a fiecăruia. Un medic bun pentru tine, nu e neapărat bun și pentru celălalt. Și în afara cazului în care medicul lui este acuzat de malpraxis, acordă-i încrederea de a fi bun, chiar dacă tu nu ai auzit de el.
  4. Nu te aștepta să dea randamentul obișnuit, indiferent dacă ți-e prieten, coleg sau un simplu cunoscut. În fond, e răcit, extenuat mai mult decât de obicei, acordă-i un gram de înțelegere și, de ce nu, o mână de ajutor sau 1 kg de portocale. Și nu îi pune prea multe întrebări: în cel mai bun caz, îi trece în 7 zile. Apoi, în convalescență, va fi mai bine.

Articol scris din experiența ultimei răceli.

Sursa foto, aici.

share
0

Timpul nu rezolvă nimic!

Posted on

 Mai dă-mi te rog cinci minute! îmi cere dimineața copilul cel mic, necăjit de ora de trezire. Și pe acelea le simte ca fiind cele mai odihnitoare din întregul somn, că are cumva impresia că le-a furat nopții.

Ne uităm la ceas deseori pe parcursul zilei, uneori credem că ne descurcăm bine, alteori ne întristăm că suntem în contratimp. Și atunci, fie căutăm să-l îmblânzim, fie îl sfidăm ignorându-i ritmul.

Dincolo de confruntarea zilnică cu el, îi lăsăm uneori teme de casă. Îl lăsăm pe el să ne rezolve problemele care suntem prea lași să le înfruntăm singuri. Așteptăm să treacă, să ne aducă vindecare pentru unele răni, sau pur și simplu îl punem între noi și ceilalți, ca scut și distanță până se vor maturiza fie ei, fie noi. Îl credem deci magic.

Adevărul e că timpul nu rezolvă nimic. Simpla lui trecere nu ne vindecă, nu ne maturizează, nu ne rezolvă problemele. Ce se întâmplă într-o anumită perioadă de timp contează, nu trecerea timpului în sine. Timpul nu ne face mai buni, nici nu ne ajută să înțelegem mai bine. Acțiunile intreprinse pe parcursul lui fac diferența.

– Mai ia cinci minute, dacă vrei. Fă ceva util cu ele!

Sursa foto, aici.

share
0

Ruine la capăt de zi

Posted on

Ca o bătălie ni-s câteodată zilele. O luptă crâncenă în care dăm tot, și o idee mai mult, pentru a ieși cu fruntea sus. Ne-avântăm prin zile cu determinare, sau, alteori, cu teamă. Și-apoi ne confruntăm agende, proiecte, ore limită, facem planuri și strategii. Ne grăbim. Ne luptăm. Întâi cu programele ocupate, apoi cu noi înșine, cu limitări și provocări, dar mai luptăm și cu modul în care ne văd alții. Sigur că știm că ultimul inamic e de nebiruit, dar nu ne putem abține. Poate măcar cu o impresie să câștigăm în confruntarea cu percepția despre noi.

La capăt de zi, biruitori sau învinși, oricum am fi, înregistrăm pagube. Lăsăm în urmă ruine. Goluri pe care nu am reușit nici azi să le acoperim. Poate de-am fi încercat mai tare… Sau, nu ne-am focalizat destul. Cine știe exact de ce?! Destul că sunt acolo, adevărate monumente gri a ce am pierdut.

Ce ne facem cu ele? Le abandonăm? Le ignorăm? Sau mai bine le mascăm? Dându-le un alt chip, sau alte culori, le vom diminua amploarea?

Ruinele stau la capăt de zile și nu cer nimic. Nici nu ne acuză. Ele rămân acolo ca mărturie că și în ziua de azi am trăit, am alergat, am reușit în unele proiecte și eșuat în altele. Nu simbolizează un eșec total  ci, dimpotrivă, curajul de a fi încercat. Reprezintă o lecție învățată. Le putem lăsa deci acolo, și reveni cândva la ele. Atunci fie le vom reinventa, fie le vom transforma în obiectiv pentru a sta mărturie trecutului nostru. Și el, trecutul, e un profesor strașnic, iar ruinele, material didactic.

Deci, nu te necăji când le vezi rătăcite în urmele zilei. După ce te vei odihni, poți reveni și face ceva frumos din ele. Să știi!

Sursa foto, aici.

share
0

Romantism comercial

Posted on

S-a sfârșit agitația cadourilor, trandafirilor roșii, ursuleților de pluș și mesajelor, uneori destul de kitchoase, de acest sezon. Pentru zece zile cel puțin. Azi e liniște și pe social media și prin locurile unde mai ieri se promova iubirea la promoție. Chiar așa: prea mulți trandafiri și prea puțină iubire! Prea multe obiecte și prea puține vorbe. Prea sărace, și ele deși uneori și vorbele sunt cam multe puse în balanță cu faptele.

Dincolo de prețul concret al acestor zile, iubirea e neprețuită. Rară și atât de săracă încât nu greșesc spunând că trebuie să ne deprindem iar cu arta ei. E nevoie să-nvățăm a iubi: cu sinceritate, credincioșie, dăruire și discreție. Să iubim în fiecare zi și să arătăm acest lucru prin vorbele și faptele noastre. Trebuie să-nvățăm să iertăm, să nu renunțăm, să nu uităm lucrurile pe care le-am îndrăgit la începutul acela idilic. Să nu ne obișnuim cu ele, să nu le considerăm normale. Să ne redefinim romantismul și să nu-l considerăm depășit.

Iubirea adevărată nu e un eveniment, ea e reală nu doar de ocazii ci în viața de fiecare zi. În toate aspectele ei: de la gestul simplu, cotidian, la gestul măreț de renunțare la propriul eu, căutând ce îi e mai bine celuilalt. Și asta fără a cere lumina reflectorului ca martoră, pur și simplu de dragul celuilalt. Iubirea e un mod de a trăi, efectiv.

Să iubești înseamnă să fii altruist și să dai: să oferi atenție, timp, vorbe bune, flori, daruri… Cu ocazie și fără. Nu e greșit să sărbătorești Ziua îndrăgostiților, e prea puțin să ai parte de sărbătoare doar atunci. Iubirea e dincolo de sentiment, e latura noastră veșnică. Putem iubi doar pentru că am fost iubiți întâi.

Și dacă aceste lucruri lipsesc, atunci buchetul de flori, cutia de ciocolată, felicitarea și cina de la restaurant au fost doar romantism comercial. Ceva ce a făcut profit pentru unii, cei care au speculat nevoia noastră de grandios, de obiecte care să vorbească în locul tăcerilor.

Sursa foto, aici.

share
0

Vorbe de bine

Posted on

Vise. Dorințe. Planuri și urări. În general se urează La mulți ani și Un an fericit. Se mai fac aceste urări; încă puțin măcar. Anul își va intra curând deplin în drepturi, și apoi schimbări peste schimbări. Sau să fim onești și să le spunem planuri peste planuri.

Sclipirea recentă a apus. S-a stins scânteia ce licărea. Era parcă mai frumos orașul împodobit cu sclipiri de lumină. Lumina e mereu mai frumoasă. Gustăm și din realitate. Unii dezamăgesc, pe alții-i dezamăgim noi. Încă de la început. Așa e viața! Cu de toate fără noimă parcă. Se cere pășit cu grijă.

Să avem grijă însă la idealurile pe care le urmărim. Să nu fie himere.

Să avem grijă la oamenii pe care îi ascultăm. Nu toți care vorbesc au și ceva de spus. (Asta e la fel și cu cei pe care îi citim, nu toți cei ce scriu sunt și scriitori; îndeosebi pe rețelele de socializare!)

Să fim atenți la timpul ce trece. Nu mai poate fi adus înapoi, să-l umplem cu lucruri de valoare.

Să luăm seama la îngrijorări și să nu ne lăsăm copleșiți de ele! Majoritatea sunt exagerări ale unor lucruri simple.

Să fim atenți pe cine credem; nu suntem singuri sub cer!

 

Sursa foto, aici.

share
0