O sală impunătoare, sala festivă a Colegiului Național Mihai Eminescu, Oradea, ticsită de cei mai pretențioși dascăli, cei pentru care cratima încă salvează vieți iar exprimarea diferențiază nota, profesorii de limba română. Câți ? Mulți, toți din județ. Cel puțin așa scria în adresa primită de la ISJ. Așa se procedează la fiecare început de an școlar: se întrunesc toți profesorii, grupați pe specialități și se prezintă noutățile. Care noutăți? Toate cele apărute pe Internet. Iată de unde și întrebarea care generează articolul, cât de necesare sunt aceste întâlniri? Programate într-o zi de vineri, la orele 13, după o zi de predare, au vre-un sens? Cum ajută ?

Fără a face atac la persoană, consider că slidurile prezentării după care se citește (cuvânt cu cuvânt) pot fi vizualizate (și lecturate) de fiecare în parte. Statisticile referitoare la examenele naționale, sunt și ele pe Internet pentru orice ochi curios. La fel cum și părțile componente ale dosarului personal, sau orice alt lucru prezentat. Poate fix de aceea, ultima persoană care a luat cuvântul și a vorbit scurt, liber și clar a strâns aplauze de la auditoriu.

Nu văd în ce fel aceste întâlniri, sub forma în care sunt organizate, ajută în vreun fel. Sigur că atunci când au fost instituite era mult mai precar modul de comunicare. Dar azi, e diferit. Toate informațiile ajung la noi mai repede, mai clar decât de la un microfon dat prea încet și rostite cu o voce gâtuită de emoții. Modul de organizare pare o lipsă de respect față de timpul celorlalți, și e cu atât mai trist, cu cât e din partea altor colegi.

Ar putea fi un instrument al nostru, un loc în care să venim cu drag pentru a învăța lucruri noi  sau măcar pentru a ne încuraja unii pe alții (nu pentru a semna fișa de prezență).  Consfătuirile ar trebui să aibă relevanță metodică, dar sub forma actuală sunt de-a dreptul inutile și pierdere de vreme. Cel puțin cele la care am particpat de 13 ani încoace.

Comments

comments