Nunta de cristal

Anul acesta, fix în ziua aniversării nunții de cristal, soțul meu era plecat din țară. Nu pentru o perioadă lungă, așa cum pleacă în fiecare lună, trei sau patru zile pentru ședințele corporației. Știam de dinainte, m-a întrebat când se făcea agenda dacă să încerce să schimbe, sau vom sărbători noi în weekend. Sărbătorim în weekend, am răspuns.

După 15 ani, pot face diferența între ce e important și ce e doar frumos. Sigur, ar fi fost frumos să ieșim fix în data înscrisă pe verighete, dar nu ne iubim cu nimic mai puțin dacă amânăm. Și așa suntem cuplul care iese des la cine romantice, nu însă și de Valentines ori Dragobete. Îmi aduce deseori flori, fără motiv, îi gătesc deserturi preferate așa, ca surpriză – sau când are nevoie de un ghiont să iasă mai repede de la serviciu. Sâmbăta luăm de obicei împreună micul dejun, cel mai des i-l gătesc eu așa cum îi place: vinete, bacon și ouă poșate, sau, uneori îmi spune să stau să mai dorm și gătește el. Asta când e vacanță. În timpul anului școlar, pentru că fetele au cerc de matematică sâmbăta, le ducem împreună la școală, apoi luăm la rând localurile unde se servește mic dejun din oraș. Ăștia suntem, nu ne legăm de zile și date, nu avem nimic de demonstrat, nu ne facem declarații pe rețele de socializare (deși nu consider asta a fi ceva neapărat greșit), ne ținem de mână și acum când ne plimbăm prin oraș ori magazine. Discutăm despre toate și suntem recunoscători lui Dumnezeu unul pentru altul, amândoi pentru fetele noastre. Dacă avem opinii diferite, le argumentăm până la un punct, apoi unul cedează -în domeniul tehnic, eu, estetic, el- și gata. Nu ne reproșăm apoi dacă iese prost. Reparăm din mers, râdem de greșeli și asta e. Relația noastră e mai importantă decât orice alt detaliu.

La nunta de cristal, aș conchide că relațiile sunt ușor de menținut dacă ai câteva lucruri esențiale și dacă te ferești tare de altele. E imperios necesar să ai încredere în celălalt; nu doar că nu te va înșela, ci și că vrea binele vostru, că se pricepe la ce face. Trebuie să existe susținere reciprocă, vorbe de bine. E penibil să aibă alții de spus lucruri mai frumoase despre partenerul tău decât tine. E nevoie de timp, de proiecte comune. De veselie și multă comunicare. De iertare și uitare și de capacitatea de a vedea ce e mai bun în celălalt și de a-l zidi spre asta. Adică, e nevoie de multă dragoste și respect.

Ce să lipsească? Urechea plecată la ce au de spus alții despre voi. E plină lumea de băgători de seamă, nefericiți care au soluții pentru alții, nu pentru ei. Nici compararea cu alte familii nu își are locul. Fiecare are context diferit, fiecare e unică. Jignirile și cuvintele grele trebuie să lipsească, lasă urme prea puternice.

La 15 ani nu suntem o familie perfectă, nu suntem după cum am idealizat deseori. Dar suntem fericiți, foarte fericiți, ne iubim mult și suntem adevărați. Și știm: ce e mai bun, urmează! La mulți ani cristalini, deci, nouă!

Sursa foto, aici.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *