În final

În final

De toate
În final contează ce ai reușit să fii mai degrabă decât ce ai reușit să ai - atunci de ce alergăm să agonisim și lucruri și amintiri? Caracterul e cel mai de preț, e ceea ce contează cu adevărat. E singurul bun pe care odată dobândit nu îl mai putem pierde. Contează mai mult cât ai dăruit, nu cât ai primit. -Ce paradox! A dărui din ce e al tău, din ce ți se cuvine de fapt și de drept te face mai bogat decât a strânge cu dinții de lucruri, decât a căuta să le protejăm de ceilalți. Comori unde le mănâncă moliile și rugina... Vorbele cu care ai zidit sunt mai de preț decât cele spuse doar așa, de dragul conversației. - Biblicul dat de socoteală pentru orice cuvânt…
Read More
Respiro de după sărbători

Respiro de după sărbători

De toate
Nu știu câte feluri de a sărbători Crăciunul sunt exact, unele articole le numără, alți bloggeri le cataloghează exhaustiv... după părerea mea sărbătorești autentic sau nu. Punct. Adevărul e că ne cramponăm des în prea multe pregătiri și rămânem cu surogate de sărbătoare. Dar nu despre asta vreau să scriu. Crăciunul a trecut și anul acesta, și liniștea s-a așternut peste toată forfota de atunci. Ceva similar cu Betleemul. Doar că, deși se povestește de Crăciun istoria magilor, aceștia au ajuns ceva mai târziu la Copil. Nu se mai afla în iesle, ci în casă. Asta-mi spune mie că, oamenii înțelepți îl caută și când feeria și sclipirea s-au stins. Chiar și atunci când Colindul răsună doar în amintirea unora sau altora (păstorilor de pe câmpia Betleemului, spre exemplu), există o…
Read More
Prototipul elevului mincinos

Prototipul elevului mincinos

De toate, Școală
"- Doamna, eu nu mi-am putut face fişa de autor că nu am carte de Alecsandri acasă să iau din prefaţă, nu am nici Dicţionarul scriitorilor, şi la mine pe Wikipedia nu apare Vasile Alecsandri!" Ei? Ce scuză elaborată, nu? Provine de la acelaşi elev de clasa a V-a care îşi uită sistematic acasă caietul cu tema, confundă cărţile între ele, are musafiri până târziu şi astfel, bietul, nu poate nici scrie, nici învăţa. Şi ţi le spune pe toate cu o încredinţare teribilă, cu nişte ochi mari negri, gata să izvorască-n şiroi de lacrimi de nu îl crezi. Acasă spune altceva: nu are nici teme, nici de învăţat, nu a făcut nimic la oră, iar nota rea e fie din cauza colegilor, fie că are profa (sic!) pică pe…
Read More
Gânduri româneşti

Gânduri româneşti

De toate
A rămas patriotismul ca o sechelă pe multe suflete, o moştenire de care ne-am dezis ani la rând, după ce ni se impusese cu fast şi cântece patriotice. Nu e vorba că nu ne-am iubi ţara, nici că ne este (întotdeauna) ruşine să fim români. E ideea că lucrurile impuse rar se pliază pe structurile noastre interioare, şi, mult mai rar devin autentice. Nu mai răsună la fel ca-n copilăria (mea) refrene patriotice prin curţi şcolare, elevii de azi nu mai cunosc pe dinafară versurile Treceţi batalioane române Carpaţii, nici măcar ale imnului naţional, după cum pot constata cu stupoare la fiece început de an şcolar. Suntem, din această cauză lipsiţi de patriotism? Sau dacă ne împânzim paginile de reţele sociale cu simboluri româneşti suntem autentici? Suntem români, şi gândim româneşte.…
Read More
Bunătatea e senină

Bunătatea e senină

De toate
Oameni mohorâţi cu zâmbet pal de toamnă se strecoară printre stropi de ploaie, ritmic şi alert. Odată cu frunzele s-a veştejit la cei mai mulţi şi altruismul, fără de intenţie şi fără a fi observat. Cine îşi propune să se închidă în sine sau să devină absorbit de îndatoririle zilnice?! Şi totuşi aşa ajungem prea des crezând că e doar o etapă, ceva pasager în vieţile noastre. Oamenii mohorâţi nu pot fi buni. Bunătatea cere zâmbet. Cere detaşare, depăşirea logicii şi a raţionamentelor de tipul mie ce îmi iese?! Bunătatea nu calculează. Oamenii mohorâţi pot dărui, şi pot ajuta, dar cei ce au învăţat a fi buni, poartă cu ei senin în privire. Şi pentru a fi autentică, nu are nevoie de grandios. Nici de lumina reflectorului, nici de spectatori. Bunătatea e…
Read More
Gânduri dezarmate

Gânduri dezarmate

De toate
E momentul în care gândurile, dezarmate, nu pot găsi răspunsuri pentru atâtea întrebări. Doar gândurile sunt astfel, debusolate şi fără de reazim. Oamenii sunt înarmaţi cu ură şi neglijenţă, cu interese proprii şi cu arme. Se sprijină pe fărâma lor de înţelegere, şi caută îndreptăţiri. Întrebări şi durere se amestecă la un loc, unind inimi aşa cum numai frângerea o poate face; cum altfel ar fi posibil ca două galerii de echipe naţionale diferite să cânte un singur imn... E momentul în care se numără cei care au pierit, numărăm şi la noi, şi la alţii. Şi nu putem pricepe rostul. Rămânem consternaţi, revoltaţi şi miraţi de atâta ură. Încă nu s-a înţeles că răzbunarea nu rezolvă nimic? În locul celor ce s-au dus, mai repede decât ar fi crezut,…
Read More
Un foc de gânduri

Un foc de gânduri

De toate
Încerc să nu scriu, să mă detașez. Prea mulți caută senzaționalul, prea abuzată e drama bieților oameni. Discreția a ars și ea în incendiu și ne-a lăsat cu opinii și cu tupeul de a le exprima cu orice preț. Ca și cum de constatări ar fi nevoie acum... Tac de vreo câteva zile, doar s-a mai stinge văpaia gândului, doar s-a mai risipi fumul negru ce a cuprins Internetul, rețelele de socializare și discuția din pauză a elevilor mei: Doamna, de-ar fi fost în Oradea și eu aș fi mers. Chiar am vorbit cu mami și a zis că m-ar fi lăsat. Iată de ce gândurile mele ard și acum. Și arderea lor mă face să scot adevărurile la lumină, să le disting din tumult. Atâtea scrisori deschise, prea multe,…
Read More
Câtă incertitudine ascund în ele certitudinile?

Câtă incertitudine ascund în ele certitudinile?

De toate
Și la o adică, unde găsești certitudinea aceea că lucrurile vor merge bine, ori siguranța că visul tău va da rodul pe care îl aștepți? Când semeni ceva, ce face să crească exact ce ai plantat, sau de unde să știi ce trebuie să faci în plus? Și până la urmă cum să trăiești cu așa multe întrebări? Răspunsurile sunt tot mai pale, puține și sărace, ploiile nu pot fi pe de-a-ntregul evitate. Ne afectează mai multe decât vrem să admitem și plătim, pe ușa din dos, polițele ignoranței sau superficialității noastre. Și cel mai des nu știm nici de ce, nici cum. Strigătul de ajutor se-ndreaptă mut spre ceilalți. E pur și simplu extraordinar când aceștia-l și aud. Extraordinar și puțin miraculos. Ne-ascundem de întrebări, de confruntări și ne…
Read More
Trăind frumos

Trăind frumos

De toate
Ne jucăm uneori cu lucruri serioase. Fie dintr-o înțelegere greșită, fie din nepăsare credem că putem îmblânzi orice situație cu un zâmbet și luăm cu ușurință lucruri importante, fără a ști că astfel ne putem răni sau le putem distruge. Și inevitabil pierdem. Ne dăm însă seama prea târziu, le căutăm vrând să ne putem întoarce în timp, pentru a proceda corect. Ce gând zadarnic.... Cel mai des ne jucăm cu timpul. Îl ignorăm, sau încercăm să-i înfrângem ticăitul într-o grabă de a recupera secunde presărate fără rost cine mai știe pe unde. Îl irosim ca și cum ne-ar aparține, iar apoi, ca deșteptați din somn ne cuprinde graba sau, înfrânți, resemnarea. Alteori facem din sufletele celoralți jucării și le ținem în mâini, apoi le uităm o vreme, fără să știm…
Read More
Recomandare de carte: Kinderland, Liliana Corobca

Recomandare de carte: Kinderland, Liliana Corobca

Cărți
Romanul Kinderland se citeşte uşor, într-o după-amiază la piscină, spre exemplu, dar cu toate acestea îţi persistă în gânduri datorită temei, atât de actuală, şi atât de neglijată. Prezintă, din perspectiva copilului, o lume pe care o vedem adesea dar nu ştim cum să ne raportăm la ea, lumea copiilor lăsaţi singuri acasă în vreme ce părinţii sunt plecaţi în străinătate după "bani lungi". Naratorul subiectiv, Cristina, fetiţa de 12 ani care a rămas cu fraţii mai mici într-un sat din Moldova, sat al bătrânilor şi copiilor, îi povesteşte mamei despre zilele lor. Despre plânsul după părinţi care-i năpădeşte fără a putea fi oprit, despre alţi copii fără părinţi care veniţi la ei acasă le mănâncă mâncarea, sau despre vecinul care le fura nisipul cu două căldări şi pe care…
Read More