Tãcerea nemulţumiţilor
… nu aduce nimic bun. Nici nu știu ce o motivează, laşitatea? Complacerea? Resemnarea? Teama de a vorbi degeaba? Nu știu. Cert este însă, că prea puține nemulțumiri se pot rezolva tãcând. Cãci dacã s-ar putea astfel, ar trece de la sine, nu?
Sunt lucruri pe care se remediază doar verbalizând, rostind, exprimând. Indiferent ce e în inima ta, teamă, neîncredere, revoltă … E nevoie de curajul rostirii.
Se prea poate că deși exprimate, unele lucruri care te nemulțumesc, ramân așa, pentru că nimeni nu e dispus să schimbe ceva. (Ah, schimbarea! Cum o știm programa pentru alții și cum o refuzăm în ceea ce ne privește…)
Dar nemulțumirea? Nemulţumirea trebuie depașită. Într-un fel sau altul.
Pe lângă faptul că împiedică performanța, mai ți-apasă și inima! Mai stã și între tine și ceilalți ca un zid. Te copleșește, te transformă într-un pesimist, îți schimbă optica și-ți modelează universul. Și nu în forma cea mai bună.
Eu zic să o depășim, să o înfruntăm, să discutam despre ea cu dorința de a crede jumătatea plină a paharului.
Un spirit mulțumitor face mai mult bine decât toate motivele întemeiate de a rămâne critic.
subtil, subtil…:))
Mi s-a mai spus :))
In teorie totul suna bine. Mereu si mereu. Dar realitatea este alta, din pacate. Poti alege sa spui lucrurilor pe nume si totusi ele sa nu isi gaseasca rezolvare. Poti fi perceput apoi ca unul care are ceva de comentat sau nu este multumit de modul de desfasurare al lucrurilor.
Si da, ai dreptate. E mult mai bine sa spui ce ai de spus decat sa porti o povara inauntrul tau. Dar modul in care o spui si modul in care ti se raspunde sunt lucrurile care determina, in mare parte as zice eu, daca pe viitor vei mai actiona la fel.
Si ca sa “iau apararea” nemultumitilor, nu stim niciodata ce se ascunde in mintea si inima lor. Nemultumirea respectiva poate ascunde altceva mai adanc referitor la propria persoana care deriva din experiente de viata neplacute sau interpretate eronat, ceea ce ar insemna ca nemultumirea respectiva ar fi doar o problema de suprafata.
Prea profunde gânduri Superfilosofule… Daca o luam astfel putem gasi scuze pentru orice deficienta. Dar daca esti intrebat, si ai ceva de obiectat, SPUNE! Si ce daca nu te baga nimeni in seama? Poti pierde mai mult de unde nu ai? Poti s-o spui frumos, elegant … sau poti sa țipi … Spune însă… sau împacă-te tacit cu ideea!
Pai scuze se gasesc aproape intotdeauna, mai mult sau mai putin intemeiate. Si oricum daca nu spui, e clar ca te impaci treptat cu ideea. Cel putin, asa fac eu.
Asa e normal sa se intample… si totusi sunt victime colaterale ale nemulțumitului, cu ele cum rămâne în final?
Pai spune-mi tu ca din experienta ta ai scris.
De acord…in majoritatea cazurilor nemultumirile trebuiesc spuse…si totusi in cazul in care nemultumirile sunt nefondate….adica problema sunt eu si nu ceilalti, cred ca`i mai bine sa`mi schimb atitudinea si sa tac.
Revenind la situatia cand nemultumirile sunt fondate, e destul de greu sa gasesti un echilibru intre: a indura, a incerca sa vorbesti frumos pe de-o parte si sa spui dur si autoritar ce ai de spus pe de alta parte. Eu incerc mereu sa iert si sa le exprim frumos, dar cand ceea ce spun nu se ia in considerare si nu ia nimeni atitudine ci se repeta din nou si din nou, daca nemultumirea respectiva ma jigneste intr-un fel, prefer sa spun dur lucrurile..si de obicei se rezolva..asta e..nu functioneaza la toata lumea cu vorba buna. Oricum, de filosofat se poate filosofa mult pe subiect, mai ales ca in general vina exista in ambele parti, atat a celui nemultumit cat si a celui ce creeaza nemultumirea…dar ca sa nu mergem la nesfarsit cu povestea, ideea e ca avem nevoie de INTELEPCIUNE.
Foarte de acord cu tine Flaviu! Înțelepciunea ne e de folos în atâtea feluri ….
Chrinule, ai zis o chestie într-unul din comentarii care m-a relaxat pe loc (eu sunt dintre cei care se hotărăsc foarte greu să spună o obiecție): ce mai poți pierde de unde nu ai. Gândul ăsta ar trebui amintit și reamintit în situațiile care cer cuvinte.
Draga mea Camix, ce bine ar fi să ne amintim tot ce știm atunci când avem nevoie și de … cuvinte. 🙂