Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Tag Archives Curaj

”Datele problemei”

Posted on

Fiica mea mai mare iubește matematica. Rezolvă cu pasiune problemele obligatorii, pe cele suplimentare, și nu o aud plângându-se când vine vorba de cifre. Deseori însă, își ia un timp aparte să rescrie pentru a înțelege datele problemei. E mometul premergător soluționării. Nicio problemă nu se poate rezolva, matematic vorbind, dacă nu se cunosc și înțeleg datele ei. Dar, simpla cunoaștere a acestora nu rezolvă de la sine nimic. Tot elevul e cel ce trebuie să calculeze, să gândească, să găsească soluții.

Avem probleme fel de fel în fiecare zi, și ne raportăm la ele cum după posibilități. Putem să le ocolim, să le ignorăm, dar ele vor fi tot acolo. Doar soluționându-le le putem depăși. Și pentru aceasta e nevoie să înțelegem exact situația. Avem nevoie înțelegerea datelor. Dar, simpla explicare nu e îndeajuns. Explicațiile nu reprezintă rezolvarea problemelor, nici simplificarea lor. Ele pot într-o oarecare măsură elucida mistere, indica unde ar trebui să fie punctul de start, sau care ar fi metoda cea mai bună de abordare.

Lipsiți de claritatea privirii și de curajul de a acționa, suntem condamnați să ne învârtim între aceleași probleme, până ce ajungem sufocați de ele. Asta fac problemele ignorate: ne sufocă, ne dezarmează până cădem înfrânți. Mă gândesc de câte ori am stat așa, cu problemele lipite de noi, supărați pe cei care ne spuneau de ele, ignorându-le și mințindu-ne că nu le avem. Sau de câte ori ne-am oprit la jumătate de drum: după ce am înțeles situația am crezut că e îndeajuns. Că de acum lucrurile se vor așeza pe făgașul normalității fără un alt efort. Că simpla intenție și buna înțelegere sunt îndeajuns.

Să zicem că ne dăm seama la un moment dat că am naufragiat, că suntem izolați de toți și toate. Putem sta acolo, cu ruinele a ce a fost și să spunem că nu e așa rău, că alții s-au înecat de-a binelea. Sau ne putem recunoaște starea , dar pentru a schimba ceva, nu e îndeajuns să știm unde suntem și să dorim să fim înapoi pe uscat. Până la țărm va trebui fie să înotăm, fie să umblăm pe ape. Sau poate să ne contruim o barcă…

Căci după ce știm, trebuie mereu să facem! 

Sursa foto, aici.

 

share
0

Nu-i da apă la moară!

Posted on

S-a spart! Cioburi peste tot! Caută să le aduni cu grijă: oamenii sunt valoroși, și orice relație importantă. Dar parcă e greșită abodarea. Prea multe vorbe. Explicații. Argumente. Scuze.

– Nu te cred! N-am nimic! –epilog verbal care omoară tratativele de remediere.

Și conflictul continuă. Situația rămâne una tensionată în continuare. Vorbele pot lămuri, nu tămădui. Nici un argument nu are puterea de a vindeca. Doar dragostea poate ridica și înveli în grijă un suflet rănit.

Între noi și sufletele rănite stau cuvintele. Și ele măcar stau drept. S-au așternut între oameni și nu mai pot fi luate înapoi, din fericire, sau din păcate. De aceea trebuie să le așternem responsabil, cu înțelepciune și curaj. Lașul nu e înțelept doar pentru că tace. Rămâne laș în continuare că se alege pe sine în detrimentul celui cu care are o neînțelegere. Dar între noi și sufletele celorlați stau cu precădere gândurile. Ca niște spini lași, înțeapă fără a se arăta. Ca niște dușmani din umbră, gândurile care nu cred ce au auzit, sau tăinuiesc simțiri puternice alimentează fără drept de apel o stare. O supărare. O situație fără de ieșire.

Cred că, oricât de bine intenționat ai fi, nu te poți feri pe veci de conflicte. Știu ca unele nu pot fi soluționate, indiferent cât de mult încerci, cât îți dorești, sau cât de corect ai proceda. Și de aceea spun, nu-i da apă la moară.

Fă-ți partea: caută să ai o motivație corectă, exprimă gândurile, explică faptele, și fii gata să îți ceri iertare dacă e cazul. Dar nu te umili, nu cerși. Rămâi demn și vertical. Iar dacă situația e din categoria celor de neremediat, obișnuiește-te cu ea! Va fi în viața ta pentru a-ți modela caracterul. Al taău, nu al celuilalt. De aceea, ai grijă să nu fii prins în capcana reciprocității. Nu trata după cum ești tratat! Avantajul e de partea curajosului, a celui ce a rostit, a celui ce a inițiat și purtat dialog. Și dacă acela ești tu, nu-i da apă la moară!

Sursa foto, aici.

share
0

Lașul

El avea o oglindă mincinoasă. Sună urât, dar cum să numești un astfel de obiect care în loc să reflecte lucrurile așa cum sunt le deforma după bunul lui gust?! Mincinoasă, asta era. Și zi de zi se privea văzându-se așa cu voia: înalt, chipeș și foarte capabil. Adunase în jurul lui o șleahtă de oameni fără principii care-i cântau în strună. Care le erau motivele, n-aș putea spune. Destul că omul nostru își croise o realitate autoiluzionată pe care o credea în așa măsură că uită adevărul. Nu-l mai preocupa chestia aia enervantă la care trebuia să lucreze. Caracterul îi era reflectat așa cum și-l dorea. Oricine avea alte păreri, putea foarte bine să tacă.

Curând a venit ziua în care un meșter neatent îi sparse oglinda prețioasă; el nu a spus nimic. A crezut că un obiect poate fi pur și simplu înlocuit cu altul. Doar că nu mai găsea o alta care să-l reflecte după plac. E și dificil să ții contabilitatea tuturor lucrurilor pe care le-ai inventat pentru a te pune într-o lumină avantajoasă. Și el, în loc să-și adune curajul pentru a vedea unde este cu adevărat și ce ar trebui să facă pentru a schimba destinația, s-a ascuns de lume. S-a pitit într-un birou de unul singur, fiind supărat pe tot adevărul și pe toți cei care aveau neobrăzarea să i-l spună.

A decis să creeze ochelari speciali pentru ca toți să vadă lucrurile așa cum le dorea.

***

Lașul … e cel care nu dorește să se cunoască pe sine, nici să se schimbe. Lașul e cel care e preocupat de cum e perceput doar, fără a-și pune măcar întrebarea dacă e meritată percepția sau nu. Vrea să schimbe aparența, căci prețuiește imaginea mai mult decât orice.

La capătul celălalt e curajosul care are tăria de a privi adevărul în față și de a zâmbi.

Ai curaj!

share
0

Frica

Posted on

Exact ca o umbră care crește amenințător e frica! Ea nu are culoare, iar forma i se schimbă necontrolat, în funcție de lucrurile de care ne temem. Ba e ascuțită, ba pătrățoasă, imensă și fără de capăt. Dar, frica e doar o umbră; realitatea e colorată, pe când ea, sinistră în gri, oglindește monstruos gânduri interioare, de cele mai multe ori neîmpărtășite.

Și oricât am conștientiza la nivel rațional frica nu are temei, că se hrănește din frământările noastre, tot ne năpădește și ne sufocă fără drept de apel prea des. Există momente în care, în vulnerabilitatea noastră, lucruri mici capătă dimensiuni colosale. Se amplifică în stresul nostru, în agitație și tumult. Și ne leagă sufletele făcându-le să tresară la cel mai mic sunet. Da, când suntem dominați de teamă, auzim foarte clar sunetele, ba chiar le explicăm pentru a ne justifica temerea.

Frica o putem șterge dând culoare în mod voit zilelor. Căutând să facem intenționat lucruri care ies din tiparele îndatoririlor, care ne bucură. Să ne odihnim, să zâmbim, să ne dedicăm detaliilor. Frica este adăpostită de rutina care și-a pierdut înțelesul și a rămas așa, goală și fixă. 

Curajul este arta de a numi frica pe nume și apoi a o înfrunta. Tăgăduind-o, nu devine mai mică; ignorând-o nu se termină. Dar să nu îi dăm mai multă putere decât are; ea este o umbră din al cărei întuneric putem ieși atunci când știm încotro e lumina.

Sursa foto, aici.

share
0

Nu te mai minți!

Posted on

De cele mai multe ori sfârșim a ne spune nouă înșine minciuni, fie din obișnuință, fie ca surogat pentru adevăr, din înțelegerea faptului că acele lucruri ne sunt necesare lucruri pe care nu le avem sau trebuie sa luăm decizii și tot le amânăm.

Știm bunăoară că nu e  bine locul în care ne aflăm, că batem pasul pe loc de o bună bucată de vreme, și spunem “Vreau să schimb ceva!” Chiar vrei? Sau decretăm în urma vreunei neînțelegeri, nu e vina mea. Oare? Nici măcar puțin? O altă minciună prin care ne scuzăm în fața eșecului e că am făcut tot ce am putut.

Alteori ne situăm la cealaltă extremă, când ne mințim pe noi înșine într-un mod negativ, defensiv: e numai vina mea, nu voi reuși, nu pot…. Lucruri bazate pe câte-o slăbiciune, și care repetate vor ajunge a fi adevărate piedici pentru orice înaintare.

Cele mai grave si cele mai triste dintre minciuni sunt cele pe care ni le spunem nouă! Ele ne afectează mai mult decât rănile pe care ni le fac alții. Aceasta e poate prima schimbare pe care e dator oricine s-o facă.

Contradicția însă apare tot aici: uneori ne dorim schimbări până ni se întâmplă. Că dorim adevărul până-l auzim. E greu să ne desprindem de lucrurile pe care le știm într-un anume fel. În momentul în care siguranța cotidianului se clatină, nesiguranța ne face să ne încleștăm mânile în prezentul așa cum îl știm. Fie el rău, dar măcar îl cunoaștem. Dar schimbând ce a pe ici pe colo, unde vom ajunge?

Nu sunt certitudini, prea puține garanții. Schimbarea nu e confortabilă. Ne face vulnerabili. Dar e modalitatea de a înainta. Singura. Dar neaparat să fie secondată de adevărul despre noi, care poate fi dureros sau cel puțin greu de acceptat. Dar așa se începe!

share
0

Curajul nu înseamnă nebunie!

Posted on

Nici ignorarea riscurilor nu e un act de curaj. Să fii îndrăzneț nu e, cum ar sugera unii, să acționezi rapid, în pripă. Nici măcar să spui cu voce tare ceea ce gândești fără să te preocupe impactul spuselor asupra celorlalți. Curajul nu e sinonim cu tupeul, nici cu revolta.

Văd deseori aceste percepții greșite la cei ce fie te îndeamnă să ai curaj, fie îl caută. După cele de mai sus, curajul ar fi exclusiv apanajul celor extrovertiți. Și nu e deloc așa! Cel ce strigă mai tare nu are dreptate, cel ce acționează primul nu e mai curajos!

Curajul înseamnă în primul rând discernământ. Claritate în materie de decizii sau opțiuni. Curajul este apoi prudență și răbdare, căci după ce știi ce e de ales mai trebuie să aștepți și momentul oportun pentru a acționa. Și deseori se cere mai mult curaj să stai pe loc, decât să acționezi! Curaj înseamnă uneori să taci și să înduri o nedreptate. Revolta e consecința fricii și nesiguranței.

Curajul implică modestia de a a recunoaște o greșeală, de a te reîntoarce la o situație nu tocmai ușoară având însă în minte că pe acolo e drumul spre destinația finală.

Curaj e să nu eziți când e timp de a acționa, să nu dai înapoi când e momentul de a înainta și să îți asumi consecințele propriilor decizii, în caz de eșec. Aici e tot farmecul vieții, chiar calculând, așteptând momentul oportun, tot apar riscuri, dar cel curajos le va înfrunta, pentru că îndrăzneala e a persevera în ciuda riscurilor.

Curajul nu e nebunie, la fel cum lașitatea nu e o virtute. Vă îndemn deci la un curaj responsabil din care nu lipsește înțelepciunea. Asta așa, că de rest (viteji de după război, curajoși fără fundament rațional, sau chiar lași) e plină lumea!

share
0

Adevărul poate salva relații!

Ce-ai alege? Să păstrezi toată viața ta așa cum o știi, cu prieteni, relații și proiecția ta în ceilalți, chiar dacă ar fi o minciună, sau să iei pieptiș adevărul, cu tot ce presupune el? Nu la modul ideal, ci, real, dincolo de clișee, în contextul în care prețul plătit îl simți până la ultimul bănuț. Că aici e problema cu noi, teoretic stăm bine toți, practic însă căutăm scurtături pentru un bine imediat.

Cu toate acestea, cred că singura șansă a ființei umane de a clădi ceva durabil e pe fundația adevărului. Mai ales în lucrurile importante, în care ne definesc cel mai bine, în relații.

M-a surprins să văd postat pe o pagină de Facebook dictonul: Minciunile nu ucid relații, adevărul o face. Am încercat să interpretez, literar, metaforic dar nu  găsit nici o variantă care să aibă viabilitate. Explicația persoanei care a postat motto-ul era că o minciună poate prelungi relația pe când adevărul o va zdruncina din temelii!

Nu adevărul ucide relații! Minciunile ascunse care au nevoie de altele și de altele pentru a se proteja, și care transformă relația în ceva diferit de ce știai că este. Ajungi să îți creezi o versiune proprie despre persoana cealaltă, să îți păstrezi o lume a ta. Și aceasta nu se numește relație, de nici un fel!

Toată situația aceasta are și o latură de penibil pentru că mereu sunt persoane care cumva știu adevărul care ție îți este ascuns. Nu există minciună ascunsă de toată lumea!

Singur adevărul poate elibera. Doar transparența asigură trăinicie relațiilor, te ferește de înstrăinare și însingurare, pentru că, nu-i așa, într-o relație în care există minciună te simți singur. Cumva simți că e ceva ce nu știi. Și acest sentiment e unul cumplit.

Dacă adevărul e prea crunt, poate fi spus cu blândețe, cu dragoste. Cu puțină căință, dorința de a fi iertat și de a repara cumva răul făcut. Nu este altă cale! Pentru că minciunile ucid relații, mai devreme sau mai târziu, dar adevărul le poate salva.

 

share
0

Închide uşa!

E deja un clișeu zicala conform căreia românii se pricep la toate, vorba ‘ceea stai o idee in curte cu capota ridicată și vei vedea cum toți sunt mecanici auto. Sau lansează pe vreun forum o întrebare de ordin medical și vei primi tratamente diferențiate, că nici nu îți mai vine să mergi la medic pentru vreo părere.

Specializarea majoră rămâne însă exact lucrurile privitoare la alții, modul în care cunoscuții ar trebui să trăiască, să muncească. Felul în care ar trebui să își educe copiii, ori să iși administreze banii.

Și uite-așa te trezești în vizorul altora, cu precădere în momentul în care articulezi opinii, ori faci lucruri diferite de majoritatea cunoscuților. Când ieși din anonimatul turmei, se vor găsi “înțelepți” care să te conducă mai discret sau mai fățiș la locul tău. La o adică, în ce țară crezi că trăim ?! Nu vei reuși ! Ce proiect ai ?! Dar e imposibil !

Sau : Ai mai eșuat în repetate rânduri. Vezi-ți limitele! Stai cuminte în locul tău! Nu ierta! Nu merită! Te va amăgi! Nu crede!…. Voci, șoapte, sunete menite să te limiteze, să te condamne la banal.

Închide ușa! Alege să nu mai asculți! Să nu mai crezi! Ai curajul să fii tu! Să fii diferit! Să eșuezi, dacă acesta e prețul pentru a încerca. De ce să trăiești după standarde prea jos fixate unul sau altul ?! Acceptă că șoaptele din jur sunt doar opinii, nu adevăruri verificate, și fii original, indiferent ce spune mulțimea. Creează, nu imita! Unele uși trebuie închise pur și simplu pentru că nu duc nicăieri!

share
0

Curajul de a începe

O călătorie de o sută de pași începe întotdeauna nu cu primul, ci cu decizia de a porni la drum. Apoi, firește, primul pas.
Arta de a lua decizii, și apoi abilitatea de a le pune în practică ne diferențiază devenirea. Există în orice domeniu riscuri, și se prea poate să avem parte de eșec. Prea des însă ne scuzăm lașitatea cu lipsa garanțiilor de reușită. Nu există așa ceva! Nu avem certitudini de acest gen în nici un domeniu. Se prea poate să dăm greș. Dar eventualitatea aceasta nu trebuie să ne paralizeze startul. Chiar din eșec avem de învățat. Vom afla cel puțin o modalitate greșită de a aborda situația.

Este însă nevoie de curaj, în special când avem de ieșit din tipare, când avem de pășit pe cărări nebătătorite. N-ai să reușești! E imposibil! -sunt voci prin care binevoitorii specatatori ai vieții tale vor căuta să te limiteze. Ca și cum nu ar fi destule astfel de voci în mintea ta…. Iată de ce spun că este nevoie de curaj să începi orice lucru bun: să decizi, apoi să pășești !

share
0

Printre ceilalţi (rezumat metaforic)

Nimic nu este uniform zilele acestea; timpul se scurge aiurea aducând cu el atâtea teste că ni se par de-a dreptul sufocante. Identificăm în jur pe Iuda care a devenit în timp mai laş: nu mai poate cere un preţ întreg pentru noi, deoarece nu se riscă: dacă ceilalţi au dreptate?! Şi aşa ne vinde parţial pe bani puţini şi rămâne cu noi să vadă ce va fi.

Între ceilaţi se ascund multe chipuri şi se aud doar voci: greu de alocat unei feţe, vocile negre ne reamintesc ce ascuţite pot fi zilele şi ne dau toate evidenţele că mâine starea aceasta va trece la un alt grad de comparaţie. Aduc o bibliogarfie stufoasă prezentului sumbru şi ne cer să ne aliniem mentalităţii pesimiste.

Şi în învălmăşeala de pe-alături sunt muţi sportivi: practică de performanţă “datul din coate”, “săpatul gropii altuia”, ponegrirea “caprei vecinului” şi alte şi alte competiţii. Binevoitorii lor adversari vor încerca să ne înarmeze cu armele lor şi să ne antreneze în luptă. Şi aici ajungem la întrebarea: eu cine sunt? Cum lupt? Cui aparţin? Încerc să mimez o uniformă sau mă diferenţiez clar ştiind că aparţin altundeva, că punctul final nu e la capătul acesta de drum.

Da, lumea asta e atât de absurdă uneori! Printre ceilalţi şi printre celelalte lucruri trebuie să învăţăm să fim autentici şi reali. Nimic nu e uniform, să rămânem coloraţi!

share
0