Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Tag Archives decizii

31 de zile: o lună e cât un an întreg

N-ai unde să te ascunzi de timp: el trece oricum. În urma lui nu rămâne însă orice: rămân consecințele alegerilor făcute. Și ele rămân indiferent de vreme.

Ianuarie a fost rece. Mai friguros decât mi-amintesc că ar putea fi. Astfel ar fi putut îngheța orice sentimentalisme care ar face unele drumuri greu de străbătut. Știați că multe piedici ar putea fi depășite mai ușor dacă nu am fi așa de legați unii de alții? De nevoia de aprobare a lor?

Oricum, a trecut deja o lună din noul an. Repede… Rece… Clar ca albul zăpezii.

Suntem tot noi, cu bagaje cu tot: cu gânduri, planuri și așteptări. Putem fi însă oameni care refuză să rămână înghețați de frig sau teamă.  Care nu alerg drumul cel mai simplu, sau cel mai confortabil, care analizează si disting fapta de motivație, planul de vis. Oameni care deși le e frig și-n suflet, aleg să iasă din zona de confort, să meargă o milă în plus.

Apune și ziua de 31. La revedere, ianuarie!

Bun (re)găsit blog!

Sursa foto, aici.

share
0

Adevărul poate salva relații!

Ce-ai alege? Să păstrezi toată viața ta așa cum o știi, cu prieteni, relații și proiecția ta în ceilalți, chiar dacă ar fi o minciună, sau să iei pieptiș adevărul, cu tot ce presupune el? Nu la modul ideal, ci, real, dincolo de clișee, în contextul în care prețul plătit îl simți până la ultimul bănuț. Că aici e problema cu noi, teoretic stăm bine toți, practic însă căutăm scurtături pentru un bine imediat.

Cu toate acestea, cred că singura șansă a ființei umane de a clădi ceva durabil e pe fundația adevărului. Mai ales în lucrurile importante, în care ne definesc cel mai bine, în relații.

M-a surprins să văd postat pe o pagină de Facebook dictonul: Minciunile nu ucid relații, adevărul o face. Am încercat să interpretez, literar, metaforic dar nu  găsit nici o variantă care să aibă viabilitate. Explicația persoanei care a postat motto-ul era că o minciună poate prelungi relația pe când adevărul o va zdruncina din temelii!

Nu adevărul ucide relații! Minciunile ascunse care au nevoie de altele și de altele pentru a se proteja, și care transformă relația în ceva diferit de ce știai că este. Ajungi să îți creezi o versiune proprie despre persoana cealaltă, să îți păstrezi o lume a ta. Și aceasta nu se numește relație, de nici un fel!

Toată situația aceasta are și o latură de penibil pentru că mereu sunt persoane care cumva știu adevărul care ție îți este ascuns. Nu există minciună ascunsă de toată lumea!

Singur adevărul poate elibera. Doar transparența asigură trăinicie relațiilor, te ferește de înstrăinare și însingurare, pentru că, nu-i așa, într-o relație în care există minciună te simți singur. Cumva simți că e ceva ce nu știi. Și acest sentiment e unul cumplit.

Dacă adevărul e prea crunt, poate fi spus cu blândețe, cu dragoste. Cu puțină căință, dorința de a fi iertat și de a repara cumva răul făcut. Nu este altă cale! Pentru că minciunile ucid relații, mai devreme sau mai târziu, dar adevărul le poate salva.

 

share
0

Rezoluții?!

Nu-mi fac nici un plan. De ce să fiu la final dezamăgit că nu l-am împlinit?!

Sună cunoscut? Poate fi reacția normală la imbolduri de genul 5 pași de succes să luați 10 decizii care vă vor schimba viața … sau orice alte combinații de cifre și planuri pentru un an mai bun. Soluția de a înfrunta anul fără vreun plan nu e deloc una înțeleaptă. E ca și cum am urca într-un tren fără să ne întrebăm unde duce, și fără vreun bagaj. Iar apoi, să apreciem acest mod de a călători, că tot am ajuns undeva.

Teama de eșec, sau simpla idee că va fi bine oricum, e argument suficient pentru unii să nu aștearnă pe hârtie vreo rezoluție; în cele 365 de zile tot vor realiza ceva. Cu toate acestea, e în natura noastră să planificăm: zilnic alegem drumul spre serviciu, ce vom mânca, găti sau îmbrăca, plănuim seri de film cu prietenii, ce vom face pentru aniversarea celor dragi sau pur și simplu cum va decurge săptămâna. De ce atunci, în lucrurile esențiale să ne avântăm fără direcție?

Dacă, să presupunem, ne planificăm lucruri irealizabile, oricând putem reveni asupra lor, le putem corecta.Uneori, dimineața spre școală nu aleg cel mai bun drum, asta nu mă face să nu-mi mai planific nimic. Ba dimpotrivă!

Deși termenul rezoluții s-a impus recent pentru majoritatea vorbitorilor, planuri de început se fac dintotdeauna parcă. Sau cel puțin așa eram îndemnați. Spre exemplu prin liceu lista mea pentru anul ce sta să înceapă cuprindea pe puțin treizeci de puncte, nu mă întrebați acum câte realizam la final de an. Acum li se spune rezoluții, și după cum e trendul, majoritatea se dau de-a gata prin diferite publicații, ori pe Internet. Cititorii sunt îndemnați ce să facă, cum să economisească, cum să trăiască sănătos, de parcă nu ar putea decide pentru ei.

Vă îndemn să vă faceți timp, acum în ianuarie, și în mod realist să dați o direcție acestui an. Așterneți pe hârtie aceste lucruri, și ocazional reveniți asupra lor; corectați, completați, modificați.

Da, rezoluții! Dar realiste, concrete și personale, pentru că astfel putem ajunge mai departe în cea mai importantă întrecere, cea cu noi înșine.

 

share
0

Provocări

Hai să-ncep cu un clișeu : Fiecare zi aduce cu sine o nouă provocare! Clișeu, nu? Dar contraziceți-mă, vă rog, dacă nu considerați întemeiată afirmația. Provocările se aștern în drumul nostru suficient de des pentru ca răspunsul la ele să determine ce fel de persoane suntem: curajoși / lași, pripiți / chibzuiți și câte și mai câte categorii situate la extreme.

Ce-i de făcut cu provocarea? E de acceptat, de ignorat, de măsurat, de amânat luarea unei decizii ?!Unele cer răspuns pe loc, altele ne permit o oarecare chibzuială. Tipul personalității fiecăruia determină tipul de răspuns în fața provocării. Voi scrie despre cei cărora mă identific, și anume aceia care storc fiecare bucată de viață la maxim și tot mai au timp de o secundă în plus, acei extrovertiți care trăiesc într-o zi cât alții-n trei.

Consider că există o vârstă la care provocările nu sunt de refuzat, fiecare oportunitate e luată pieptiș. Teribilismul adolescentin … Demonstrații trăite mai ceva ca în problemele de geometrie. Urmează apoi perioada în care lucrurile sunt cântărite ceva mai mult și deciziile cumpănesc mai greu. Bună etapă și asta! Aceea a maturității, a echilibrului, a asumării riscurilor necesare pentru creșterea profesională și personală.  Apoi urmează retragerea, refuzarea oricărei provocări sub motivația că lasă pe alții. E ceea ce numesc eu bătrânețea precoce. Voi n-ați văzut bătrânei de douăzeci și ceva de ani?!

Cunosc suficiente persoane introvertite care au acceptat diverse provocări ca să pot lansez întrebarea: Ce mai faci cu provocările? Cele pe care e accepți, le poți duce? Cele pe care le refuzi, nu te lasă mai sărac? Cele pe care le amâni, nu pierd din esență ? Unii trebuie să învețe să spună NU(- personal sunt în plin proces!), dar alții trebuie să învețe să spună DA. Cât de nimerit și bune  echilibrul. Bine de cine-l are!

share
0

Pe cont propriu

Înainte există o luptă, apoi avem învingători sau învinşi, depinde de cum s-a prezentat fiecare. Mai întâi e problema, apoi vine rezolvarea, se începe cu riscul, apoi urmează câştigul. Aşa e ordonată viaţa, ne place sau nu. Ca să putem coborî trebuie să urcăm mai întâi, ca să putem râde e necesar să ştim sta şi serioşi, sau chiar vărsa câte-o lacrimă. Mai întâi e gândul, apoi fapta, întâi singurătatea apoi prietenia.

Laurii nu se împart în mod egal, pe grupe căci eroismul e o chestiune individuală. Desigur, colectivitatea îşi pune amprenta asupra ta: eşti într-un fel şi suma relaţiilor tale, sau altfel spus relaţiile tale sunt suma ta… în fine! Ideea este că deşi grupul căruia aparţii are un rol important în tot ce te defineşte, individualitatea ta primează.

Şi în tine ca individ se investeşte. Unii oferă timp, alţii cunoştinţe, unii creează experienţe. Dar să nu uităm că mereu cea mai mare investiţie trebuie să îţi aparţină. Nu te aştepta ca alţii să rişte mai mult decât eşti dispus tu să rişti, nu te aştepta ca alţii să sacrifice de dragul tău mai mult decât o faci tu. Nu sunt legitime aşteptările de acest fel, şi în cele din urmă se dovedesc a fi dezamăgiri. Chiar dacă ceilalţi definesc poteca, pasul trebuie să îl faci tu, chiar dacă alţii aleg itinerarul, tu stabileşti destinaţia. Şi ca să ajungi undeva trebuie să porneşti la drum şi să ştii unde mergi.

Şi apoi vor apărea şi obstacolele, greutăţile, neînţelesul. Iar când va fi necesar să îşi assume cineva riscul, nu uita că eşti pe drumul tău, spre destinaţia ta. Nu te ascunde între ceilalţi. Mulţimea e un personaj colectiv fără prea mare relevanţă în astfel de situaţii. Riscă! Visează! Crede! Mergi mai departe! Cum spuneam, în unele lucruri, cele mai importante, eşti pe cont propriu!

share
0