Băgări de seamă

Umbra ta versus tu

Daca nu ar rasari soarele poate am fi  doar nişte umbre incapabile de a ne evidenţia trăsăturile. Nici atât! Umbrele depind ca existenţă de lumină.Totul ar fi negru, fara proiectii colorate în haine sau priviri. Chiar, de ce ne imbujorăm uneori?  Pentru a ne trăda emoţii? Ne suntem propriii trădători? Oh, da! Nimeni nu ne poate trăda vreodată mai cumplit decât o facem noi înşine, dar nu despre această poveste vreau să povestesc, nu acum.

Cel mai naturali suntem sub acoperirea serii, cand machiajul e luat jos, când oboseala împiedică ultima mască să mai joace vre-un rol. Umbrele diferă între ele doar în dimensiuni. Nu sunt alte criterii. Lacrimile nu se văd, nici zâmbetul. Umbrele sunt ca nişte conversaţii pe mess, ţi le închipui după plac. Şi nu sunt deloc fidele. După cum bate lumina, ba te urmează ba ţi-s la stânga, ba la dreapta, ba dispar.

Chiar cunosc oameni care spun că vor să rămână în umbră. Voi, nu? Şi nu înţeleg simplu fapt că umbra e doar o proiecţie vremelnică ce nu poate face vre-o diferenţă, că doar copacii au această menire nu şi noi, oamenii. Când ne întâlneşte lumina se vede fără dubiu cine suntem de fapt. Dincolo de umbra frumoasă, sau diformă se dobândesc trăsături. Nu devenim cineva, pur şi simplu ne arătăm cine suntem. Avem nevoie de umbre frumoase, pentru aspect îmi spunea cineva. Nu ! I-am răspuns. Avem nevoie de caractere pentru a scăpa de stigmatizări. Să fii o umbră? E uşor! Ia încearcă să fii un caracter! Să fii un profesionist! Un sincer! Un altruist! Un devotat! Un autentic! Şi dacă umbra ta e mai frumoasă ca tine, fii liniştit, te prefer! Şi nu doar eu! Mai ştiu câţiva sătui de aparenţe, de umbre lungi ce dau bine.

Se caută umbră întradevăr. Dar umbră de copac bogat în coroană pentru zile toride. Da! Ştiu unii oameni care cred că menirea lor e de-a face umbră pământului, uitând că până şi pentru asta trebuie să ai cu ce.

Nu poţi nici să rămâi în umbră, nici să fii. Nu asta îţi este menirea.

 

Comments

comments