Chrina

Un foc de gânduri

Încerc să nu scriu, să mă detașez. Prea mulți caută senzaționalul, prea abuzată e drama bieților oameni. Discreția a ars și ea în incendiu și ne-a lăsat cu opinii și cu tupeul de a le exprima cu orice preț. Ca și cum de constatări ar fi nevoie acum… Tac de vreo câteva zile, doar s-a mai stinge văpaia gândului, doar s-a mai risipi fumul negru ce a cuprins Internetul, rețelele de socializare și discuția din pauză a elevilor mei: Doamna, de-ar fi fost în Oradea și eu aș fi mers. Chiar am vorbit cu mami și a zis că m-ar fi lăsat.

Iată de ce gândurile mele ard și acum. Și arderea lor mă face să scot adevărurile la lumină, să le disting din tumult. Atâtea scrisori deschise, prea multe, atâtea mărturii de la fața locului, atâția vinovați … Cine să-i mai numere? Cine să le dea pedeapsa cuvenită? Sunt ei singurii? Sunt toți? Ce putem lua înapoi? Și mai ales cum să mergem înainte? Mă doare pentru cei ce nu mai sunt, pentru cei ce au rămas și încă mai luptă. Cumplită realitate! Să se stingă vise care încă nu au ajuns să zboare…

Mă revoltă religiozitatea care judecă, indiferent de culoarea confesională: ortodoxă, neoprotestantă… Mă revoltă atât degetul acuzator la adresa tinerilor cât și replica acestora la adresa bisericii. Nu, nu au primit ce au meritat! Și, nu, nu avem prea multe biserici! Nu, nu e Dumnezeu nici vinovat, nici nedrept! Doar că pe Dumnezeu nu Îl putem înțelege adesea! El nu stă să ne explice de ce permite atâtea lucruri care ne fac să ne îndoim de existența sau de dragostea Lui. Să ne îndoim înainte să îngenunchem… Există o realitate spirituală pe care nu o putem nega.

Cu siguranță viața e scurtă, iar moartea, sigură. Nu o putem evita, nici anticipa de cele mai multe ori. Și e urâtă moartea și tristă. Și atât de crudă încât nu putem spune că la mormânt se încheie tot. Ar fi prea puțin. Am fi prea săraci. Trebuie să învățăm a trăi responsabil, clădind pentru mai mult decât azi, pentru mai departe decât acum.

Pasul din stradă și vocea ce strigă e doar începutul acelui altceva pe care-l dorim de ani întregi. Ceva ce doar fiind autentici putem zidi. Noi! Cei care suntem contrariați, cei care ne-am ascuns după dogme sau ne-am închis în autosuficiența noastră sau în nepăsare. E timpul să lăsăm modelul mioritic în urmă, să lăsăm ocaua mică și jumătățile de adevăruri.

… și gândurile dogoresc mai departe, le las însă tăcute, până vor prinde viață și vor deveni fapte.

Sursa foto, aici.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *