Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Viaţa la bloc

Din varii motive, împreună cu întreaga familie am schimbat domiciliul şi ne-am stabilit, temporar, la bloc. (Cum de? Dar de ce? Şi casa? …. Acestea sunt doar câteva întrebări pe care le aud ca urmare a schimbării mai sus amintite. Sunt răspunsuri la fiecare din întrebările de mai sus, pe care am obosit să le tot articulez verbal, şi nu o voi mai face. Destul că aşa e mai bine. Acum.)
Când liftul opreşte în dreptul cifrei 5, prima pe dreapta e uşa dincolo de care spunem că am ajuns acasă.

Departe de a fi roz, viaţa la bloc e una destul de colorată. Înspre gri e situaţia parcărilor. Aşa de bun venit, în prima săptămână mi-au blocat maşina de două ori, deşi am parcat cu grijă, pe locuri fără număr, după cum am fost sfătuită de proprietar- unele locuri sunt pur şi simplu ale cuiva, deşi nu e scris, se ştie…. Sau nu, în cazul meu. Cam aceasta ar fi lecţia numărul 1.

Apoi, vecinii sunt peste tot: sus, jos, la stânga, la dreapta. Vecinii sunt în lift, vecinii în curte, şi în faţa blocului tot ei. Ba chiar şi dincolo de inundaţia de la bucătărie e un vecin. Unul ocupat după care trebuie să aştepte instalatorul mult şi bine pentru  remedia problema. Şi nu prea îi auzi, semn că nici ei nu ar trebui să te audă pe tine. Deci, adio maşină de spălat în funcţiune după ora 10.00. De la ora amintita nu e recomandat nici sa folosesti liftul, ori sa inchizi vreo ușă că se aude. Of, Doamne, vecinii ăştia, cum mai spune Raissa. Aceasta ar fi lecţia numărul 2: fii cu băgare de seamă!

Şi ultima lecţie e că, în ciuda oricăror impedimente, se poate avea un timp de calitate. Că esența nu e alterată de pereții subțiri, ori de liftul gălăgios. Că familia e importantă, și cu ai mei e mai frumos decât peisajul superb ce mi se așterne la fereastră. La etajul cinci, Dumnezeu îmi îngăduie să văd zilnic urmele răsăritului și ale apusului pe cer. Și asta îmi dă speranță, chiar și aici, în noua viață la bloc.

Acum facem liniște (așa se cere) și ne pregătim de sărbători!

Comments

comments

share
0
2 Responses
  • Camix
    27 . 12 . 2014

    Puțin timp până vă acomodați și cunoașteți obiceiurile locului. Dar apoi, s-ar putea să vă pară mai comod chiar. :))

    Stai relax, că în Franța e teroare cu grosimea pereților. Când mi-am vizitat o prietenă, de fiecare dată era:
    – Șșșșș, les voisins!!!
    Acolo erau ca foița. Când am revenit acasă, mi se părea că am o libertate uriașă.

    • chrinacaba
      27 . 12 . 2014

      :)) Comparația în sine face ca lucrurile să pară diferit. Și fix asta face să fie dificil pentru noi. În ultimii 10 ani am locuit la casă, unde nu ai nici o idee de existența vecinilor decât pentru a-i saluta când îi întâlnești pe stradă. E vorba de acomodare, admit. E un proces în care vom învăța și noi niște limite, și nicicând nu e rău să înveți ceva.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *