Anii … îi sărbătorim cu sârg de câte ori sunt marcaţi în calendar. Îi credem ai noştri şi-i risipim crezând că ni se cuvin de drept. În fapt nici una din zilele ce îi formează nu ne aparţine. Uşori ca amintirile se duc în acelaşi ritm indiferent de i-am mai ţine ori de i-am lăsa. Nimic din frumuseţea tortului aniversar nu le perturbă ritmul. Liniştea trecerii lor contrastează adesea tumultul nostru.  Frumuseţea lor e de fapt frumuseţea cu care trecem prin ei,  şi urmele lor sunt  urmele noastre. Dar anii, ei, nu sunt ai noştri. Aşadar,  nu câţi ani ai, ci cum ţi-s ei e mai adecvat să întrebi.

Mereu m-a uimit cât de buni suntem în a organiza vieţile celor din jur şi ce mult eşuăm când vine vorba de ale noastre. Dar câte scuze găsim şi ce de motivaţii inventăm pentru a acoperi neputinţa de a fi ce ne dorim! Aniversările nu sunt rele! Ar trebui să fie măcar ele un prilej de bilanţ şi de autoanaliză. Destul plănuim pe mâine tot restul. Anii trec netulburaţi printre toate baloanele, lumânările, florile şi darurile noastre. Căci nici aniversarea în sine nu e importantă. Omul pe care-l sărbătorim sporeşte farmecul zilei respective.

Deci aniversările sunt doar porţile prin care ne vedem anii trecând. Să luăm aminte la urmele ce rămân şi să nu uităm să zâmbim, să iubim, să dăruim şi mai ales, să nu uităm SĂ TRĂIM !

PS.

La mulţi ani Natalia dragă, bucuria mea de patru ani încoace!!!

Comments

comments