De toate

A fi sau a nu fi… romantic ?!

Discutabil, nu? Simt iz de crini în cameră, primiţi luni, aşa fărăr motiv de la “el” unicul, şi votez pentru da! Să fie romatism dom`le, de ce nu? Aşa greu o fi?! M-a cucerit scriindu-mi poezii, florile sunt deci bine venite. Oricând. Şi, cu o singură excepţie cunoscută de mine, fetele visează la gesturi romantice. Şi pentru această excepţie am o explicaţie, prietenul ei nu e romantic, deci ce opţiuni ar avea?! Dar oricât de tare aş vota “pro romatism”, el trebuie să vină natural, normal aşa ca zâmbetul sau încruntarea, planificat devine artificial şi neveridic. Desigur nu toţi se nasc cu o predispoziţie spre acest domeniu, dar nici scrisul nu ne e predispoziţie din născare. E şi el învăţat şi fiecare şi-l însuşeşte într-un grad mai mare sau  mai mic de lizibiltate.  Astfel şi latura romantică se dezvoltă prin exerciţiu, ideea  e să o luăm pas cu pas, să nu ne apucăm a scrie versuri  înainte de a cunoaşte tot alfabetul, ca să rămân în termenii paralelei de mai sus. Nu buchetele de flori , nici diversele tipuri de stihuri sau rimă te fac romantic. Nu valoarea lucrului împachetat şi dăruit, nici bogăţia cinei de la lumina lumânărilor… nu! Romantismul poate cuprinde gesturi mari sau mărunte, poate fi o tăcere, o privire, o plimbare…. Dimensiunile exprimării nu determină valoarea lui. Romatismul porneşte din interior şi  e un altfel de a spune “te iubesc”! Un fel foarte uşor de perceput pentru fete. Adevărat! Băieţii au mai puţină nevoie de el pentru a se şti iubiţi, şi prea des îl învaţă pentru  o cuceri pe “ea” şi îl uită destul de repede. Cine nu a auzit reproşuri de neveste gen:”ei, când îmi făcea curte ce romantic era…” Şi uită ele că au rolul lor, că romatismului i se răspunde cu romantism… Deci, eu zic, A FI romantic! E mai frumos totul aşa!

Comments

comments