– Bine faci, bine găseşti?
Nu putem determina decât propriile noastre fapte, suntem stăpâni doar pe intenţiile noastre în vreme ce impactul acestora asupra semenilor, şi feedbackul e decis doar de ei. Bine ar fi să existe echitate, şi proverbul “bine faci, bine găseşti” să îţi însoţească fiecare gest.
Se pare că vorba cu “nodul din papură” are mai muţi partizani. Nu voi înţelege niciodată de ce e mai simplu aşa. De ce e parcă un reflex să bănuieşti un gest oarecare de un motiv ascuns, un motiv negativ, desigur. E ca şi cum am avea privirea distorsionată, tentată să strâmbe orice fapt. Iar dacă faptul în discuţie e unul ce ne afectează într-o manieră negativă, se caută un vinovat, de parcă asta ar diminua răul suferit.
Prea aspri suntem cu ceilalţi şi prea înţelegători cu noi înşine. Bine ar fi dacă am oferi celorlalţi acelaşi tratament pe care îl dorim pentru noi. Am uitat însă să ne pese, am devenit individualişti. Şi conjugăm verbele folosind doar pronumele “eu, eu, eu…”. Cât de nedrept faţă de persoana a II-a sau a III-a.
Şi când bine faci, rău găseşti, cel mai puţin dureros e să aplici cele de mai sus: să oferi aceeaşi înţelegere pe care ţi-ar plăcea s-o primeşti.