Cât de scumpă e încrederea?
– Cum ai putut gândi că am făcut asta? Așa ai înțeles tu? Păi dacă cineva ți-ar fi arătat dovezi că e așa, ar fi trebui să spui că e Photoshop, ar fi trebuit să mă cunoști, să știi. Ar fi trebuit să ai încredere…
***
Cât de scumpă e încrederea?! Fără preț! Nu există nimic ce o poate înlocui. În raritatea ei, ne-o fixăm cu zgârcenie asupra semenilor. Și e strâns legată de credibilitate; pentru a fi de încredere, trebuie să fii credibil. Să te fi dovedit vertical în momente decisive dar și în momente banale, când nici nu știai că ești privit sau observat.
Tare greu de câștigat și fragilă, mai ceva ca un porțelan, încrederea ne caracterizează tot mai puțin relațiile. Suntem mai degrabă suspicioși. O sprânceană ridicată la cel mai mic semn de îndoială. Presupunem ce e mai negru, de parcă știam noi că așa va fi, chiar și atunci când doar ni se pare. Gata să tragem concluzii pripite bazat pe ce vedem sau auzim, fără să ne amintim ce știm (despre persoana sau situația în cauză), acea încredere care știe de cine s-a alipit.
Poate dezamăgirile ne-au făcut să devenim atât de circumspecți, sau poate e mai simplu așa. Atâta vreme cât nu ne dăruim din suflet, nu poate fi tratat necorespunzător. Cel care nu riscă, nu pierde, ar spune cineva. Dar nici nu câștigă. Se prea poate ca lipsa de încredere să ne scutească de dezamăgiri profunde, dar ne va feri și de bucurii depline. Oamenii sunt ființe care se definesc în relații.
Încrederea e scumpă și rară. Și se leagă mereu de persoane credibile. Altfel ar fi o nebunie.