Zicala veche spune să ți-l cunoști și mai departe decizi singur ce e de făcut. Cine nu a auzit vreodată spusele ”cunoaște-ți /vezi-ți de lungul nasului”. Sau mai categorica ” nu-i de nasul tău”?! ( Mă întreb ce are folclorul cu nasul omului, dar nu voi îndruga aici vrute și nevrute de teamă să nu-mi crească precum al lui Pinocchio, altă vorbă).

Unii afirmă că a-ți cunoaște lungul nasului înseamnă a te evalua corect pentru a nu-ți fixa așteptări nerealiste sau a nu face planuri irealizabile ca mai apoi să sfârșești dezamăgit. Am auzit/citit și alte opinii care afirmă că e periculoasă treaba cu măsuratul nasului deoarece există risul de a te conforma lungimii acestuia și a rămâne în mediocritate.

Nu cred că trebuie însă respinsă vorba veche. Nimănui nu-i face rău să știe cine e și care îi sunt atribuțiile, care posibilitățile și care limitele. De aici e punctul de plecare spre mai bine, spre altceva. Să cunoști aceste aspecte despre tine te feresc de situația penibilă în care altcineva îți pune o oglindă sub ochi. În cele din urmă tot vei afla, prea puțini scapă de adevăr. Știindu-ți însă măsura ( nasului, că despre el e vorba) nu mai ești în perisol să umbli cu el pe sus, sau să ți-l iei la purtare,  nici să îl amesteci unde nu-ți fierbe oala.( Și oala fierbe, credeți-mă!)

Articolul de față se vrea doar un îndemn de a privi mai departe de lungul nasului, de a deveni cea mai bună variantă a noastră! Mie nu îmi plac nici acei care duc de nas pe alții, dar nici aceia care se duc singuri de nas crezându-se ceva ce nu sunt. E importantă, așadar, această cunoaștere. Și oricum ar fi, tot folclorul nostru spune că ”obrazului i-ar sta rău fără nas”.

Ce e cu lungul nasului? E de știut măsura lui, și-apoi, după cum e cazul, unora se dă nas, altora se taie.

Comments

comments