Colecționarii
Când ploua afară, ne adăposteam în scara blocului. Eram copil, și pe atunci grupurile existau în lumea reală, știam ce e jocul și cearta când se-aprindeau obrajii celuilalt și-i vedeam lacrimile de la colțul ochilor, de ne mai îmbunam… Așa era când eram copil. Alte jocuri, alte obiceiuri, alt stil de viață pentru care sunt convinsă că fiicele mele m-ar invidia de le-ar ști exact.
Și în scara blocului începeau schimburile: unii colecționau hârtii de gumă ”Turbo”, ații șervețele, postere sau timbre. Ah, timbrele! Cât mă rugam de părinți să-mi cumpere și ie de la filatelie noile apariții! Cât invidiam seriile protejate de scoarțele albumului vecinilor de la bloc! Cu câtă satisfacție ne arăta Cristi de la etajul II, din curtea cealaltă, albumul lui impresionant: avea de toate, și animale, și flori, și drapele… Tot ce aveam eu era un album mic, maro în care erau dubluri luate la schimb pentru șervețele sau alte obiecte colecționate de ceilalți. Dar ideea de bază era să schimbi. Să cauți să-ți întregești colecția valorificând la maxim orice resursă!
***
Dincolo de nostalgii rămâne întrebarea, azi ce mai colecționăm? Ce strângem cu pasiune?
Tot mai puține lucruri și tot mai multe amintiri, și asta nu e un lucru rău. Și așa ne pierdem în materialism și ne limităm obsesiv doar la ce avem, la ce vedem. E și un dictom asemănător: collect memories not things, și sună teribil de bine. Sună, căci în realitate ce te faci cu toate amintirile? Și cum le triezi? Cum să pui la o parte pe cele ce dor? Sau mai există opțiunea schimbului de dubluri? De amintiri a trădărilor, eșecurilor… a clipelor pe care le vrei uitate.
Suntem colecționari, și strângem fără de albume trudă și ambiții, vise și muncă. Și amintiri. Și colecțiile noastre ajung așa cum le-am făcut, dar nimic din ce nu e în album nu poate fi schimbat. Singurul gând înțelept este, deci, să avem grijă ce adunăm. Așa, zi de zi, gând de gând, vară de vară.