Nici ignorarea riscurilor nu e un act de curaj. Să fii îndrăzneț nu e, cum ar sugera unii, să acționezi rapid, în pripă. Nici măcar să spui cu voce tare ceea ce gândești fără să te preocupe impactul spuselor asupra celorlalți. Curajul nu e sinonim cu tupeul, nici cu revolta.

Văd deseori aceste percepții greșite la cei ce fie te îndeamnă să ai curaj, fie îl caută. După cele de mai sus, curajul ar fi exclusiv apanajul celor extrovertiți. Și nu e deloc așa! Cel ce strigă mai tare nu are dreptate, cel ce acționează primul nu e mai curajos!

Curajul înseamnă în primul rând discernământ. Claritate în materie de decizii sau opțiuni. Curajul este apoi prudență și răbdare, căci după ce știi ce e de ales mai trebuie să aștepți și momentul oportun pentru a acționa. Și deseori se cere mai mult curaj să stai pe loc, decât să acționezi! Curaj înseamnă uneori să taci și să înduri o nedreptate. Revolta e consecința fricii și nesiguranței.

Curajul implică modestia de a a recunoaște o greșeală, de a te reîntoarce la o situație nu tocmai ușoară având însă în minte că pe acolo e drumul spre destinația finală.

Curaj e să nu eziți când e timp de a acționa, să nu dai înapoi când e momentul de a înainta și să îți asumi consecințele propriilor decizii, în caz de eșec. Aici e tot farmecul vieții, chiar calculând, așteptând momentul oportun, tot apar riscuri, dar cel curajos le va înfrunta, pentru că îndrăzneala e a persevera în ciuda riscurilor.

Curajul nu e nebunie, la fel cum lașitatea nu e o virtute. Vă îndemn deci la un curaj responsabil din care nu lipsește înțelepciunea. Asta așa, că de rest (viteji de după război, curajoși fără fundament rațional, sau chiar lași) e plină lumea!

Comments

comments