De ce moare entuziasmul?
Cum ar fi ca dimineața să ne trezim înainte să sune alarma, și să începem ziua cu bucurie? Să nu luptăm cu minutele, ci să avem răgaz să ne bem cafeaua, să facem puțin din ce ne place, fie citit, fie mișcare, fie ascultat de muzică bună? Cum ar fi să mergem apoi cu entuziasm la locul de muncă? Nu gonind prin trafic și stresându-ne la semafoare… Iar acolo să muncim cu atâta dăruire ca și cum ar fi prima zi, sau ca și cum ar fi alături cea mai importantă persoană pe care dorim s-o impresionăm? Cum ar fi să nu ne târâm prin zile, ci să ne trăim cu pasiune prezentul?
Unde ne pierdem entuziasmul? Ce se întâmplă de la ideea bună la realitatea mohorâtă în care ajungem din când în când? De ce moare pasiunea?
Sigur nu de moarte bună. Cel mai des e sufocată de diverse lucruri, nocive, dar care trec neobservate. Pentru început aș aminti activismul. Când ne umplem timpul cu mai mult decât ne ajung resursele, ajungem să ne obosească propriile vise (bune, de altfel!). Sigur că unele activități sunt bune, necesare, dar trebuie să nu uităm de prioritățile noastre. Și trebuie neapărat să ne facem timp pentru relaxare. Extrem de util!
Apoi cei cu care ne petrecem timpul ne împrumută din atitudinea lor. Oamenii veșnic înfrânți, te vor face să găsești motive pentru care poți fi și tu o victimă. Resemnații și negativiștii vor avea bunăvoința să-ți arate ce nu e bun în viața ta, și așa, vor ajunge să-ți îngroape entuziasmul, după cum oamenii pozitivi, te vor ajuta să rămâi plin de entuziasm.
Și-n cele din urmă pasiunea moare ucisă de uitare. Uităm prea ușor ce a fost bun. Reușitele din trecut pot însemna imbolduri pentru stagnările sau ezitările prezente. E bine să ne amintim experiența avută. Nimic nu este fără rost!
Fără pasiune nimic nu este la fel. Nici măcar ce-i mai bun! Nici măcar ce ne-am dorit cu îndârjire și ardoare timp îndelungat. Cred că antonimul pasiunii nu e neapărat plictisul, ci mai degrabă obișnuința, rutina. Iar atunci când pasiunea moare, apare resemnarea, și ajungem să ne simțim captivi în propria viață.
Evaluează-ți și respectă-ți prioritățile! Ține minte lecțiile trăite! Înconjoară-te cu oameni mai buni ca tine! Mai optimiști, mai plini de patos. Pasiunea e contagioasă!
De fapt pasiunea aia e doar nevoie de scop, că nu ştim să stăm cu noi inşine. http://www.theatlantic.com/health/archive/2014/07/people-prefer-electric-shocks-to-being-alone-with-their-thoughts/373936/
“cea mai importantă persoană pe care dorim s-o impresionăm” – tristă definiţie a pasiunii.
E o diferență între scop și pasiune, poți trăi cu scop dar fără entuziasm! Și sunt mulți care fac asta!
Articolul citat de tine nu are nici o treabă cu nimic din ce ziceam eu. E doar un alt studiu despre cum ne pierdem ca ființe umane!
Iar “cea mai importantă persoană pe care dorim s-o impresionăm” nu e o definiție a pasiunii. E un stimul al ei. 🙂
“Resemnații și negativiștii vor avea bunăvoința să-ți arate ce nu e bun în viața ta, și așa, vor ajunge să-ți îngroape entuziasmul […] ” – sometimes u just gotta shush for the greater good. :))