M-am copilărit toată săptămâna! Bine, nici prea mare adult nu prea mă pretind eu a fi,  însă în ultimele zile am trăit în  secvenţe bucăţi pure de copilărie! Le-am trăit cu liniştea că la cină va fi ceva bun pe masă fără ca eu să învârt în vre-o cratiţă, sau să spăl vre-un vas, cu bucuria că am parteneri de joacă aleşi pe sprânceană(în grupa “Allegria” sunt cei mai speciali copii!), cu o echipa imperfectă dar superbă alături(Ruben, Andreea, Patri sunteţi cei mai tari, bine şi tu Alex, deşi ai ochelari:) ) cu siguranţa că oriunde s-ar aşeza la masă propriile mele fiice se va găsi cineva să le ungă felia de pâine sau să le ia pieliţa de pe carne. Iar când vecină ţi-e pădurea şi cântecul nopţii e cel făcut de o ciocănitoare (aşa am convenit, nu? era ciocănitoare! ), când auzi mai des behăit de oi decât motor de maşină şi singurul inconvenient e existenţa telefonului mobil, ce altceva mai bun să faci decât să alergi, să te joci de-ascunselea, să te caţeri în copac şi să nu mai ştii coborî să scapi turma, să sari coardă, să joci uno, remi, killer, baba-oarba, la foc-la foc?! … Ce de jocuri! Ce vremuri faine! Plimbări lungi prin pădure, alunecări prin peşteră (“Mama, noi de ce am venit în peşteră? Să ne murdărim?– Raissa). Apoi planuri de farse pentru ceilalţi şi veşnica pastă de dinţi de pe  clanţă care tot pe mâinile noastre ajungea, acunsul pantofilor celorlalţi şi câte şi mai câte experienţe superbe de tabără! Acum înţelegeţi de ce în fiecare an în ianuarie spun că nu voi îmbătrâni niciodată? N-am cum! Mi-am lăsat câteva restanţe de când eram mică, trebuie să învăţ să fac moara cu spatele la coardă, de exemplu!

Cine a uitat să fie copil, să înveţe neaparat! Nu e greu, trebuie doar să uiţi să faci planuri, să nu ştii ţine supărarea mai mult de cinci minute, să fii uşor de convins să participi la jocuri, să strigi de bucurie şi să cânţi! E bine pentru sănătatea de toate felurile să fim puţin copiii, dar cu adevărat!

Comments

comments