Chestiuni personale

Eu nu voi imbatrâni niciodată!

Am promis! Indiferent de culoarea naturală a părului şi de ridurile inevitabile, indiferent de numărul anilor, de cât de mari îmi vor fi copiii, de-mi voi plimba prin parc şi nepoţii,  nu voi fi bătrână! Voi fi doar mai înţeleaptă, mai prudentă, mai bună. Mai optimistă, mai descurcăreaţa, mai încrezătoare, mai chibzuită! Să spună oricine dacă adejectivele alese de mine nu arată mai bine decât cel comun, folosit de toţi penru trecerea anilor: bătrân(ă). Trec anii, ei şi?! Pentru nimic în lume nu  aş schimba aniversarea de azi pe cea de acum 10 ani. Nici cine sunt azi nu aş da pe cine eram. Nu mă înţelegeţi greşit! Nu am regrete! Atâta tot că sunt în formare (încă!) şi îmi place mult mai mult prezentul meu decât toată feeria treutului. De ar fi s-o iau de la capat aş alege exact acelaşi drum, poate nu aş mai lupta cu aceleaşi cuvinte, poate nu aş mai repezi cu aceleaşi etichete… Poate aş preţui mai mult oamenii, încă de la început, asta pentru că ştiu ce culeg procedând altfel. Suntem suma alegerilor noastre!

Urarea La mulţi ani e doar un clişeu. Ce auzim atunci e defapt: mi-am amintit sau am citit (facebook, hi5…) că e ziua ta. Nu trec indiferent…(cine nu are astfel de coturi rămâne fără urări, după cum am văzut în trecutul recent al aniversărilor din familie 🙂 )Dar e importantă şi urarea la fel cum sunt toate lucurile mici.

Şi până la urmă tinereţea şi bătrâneţea sunt dincolo de efemerul fizic, pornesc din suflet şi ies în afară din prisosul inimii. Cunosc bătrâni care nu au nici 20 de ani, stafidiţi şi acri,  cu ei să mă aseamăn ?! Sau mai bine să-mi păstrez  râsul şi jocul, cântecul şi dansul şi toate visele ?! Şi aşa viaţa e scurtă. Nu voi îmbătrâni, nu am timp, acum sunt ocupată cu fericirea.

3

Comments

comments