Fără frică!
Azi: ploile toamnei colorează cu gri frumusețea din jur. Dar plouă frumos. Poți respira printre stropi, liniște. E o pace similară și în lăsarea din mână a lucrurilor pe care le țineai. Paradoxal, fără să știi următorul pas, stai drept, chiar și-n ploaie, nu te refugiezi în surogate pe care te-ai deprins a le ști. Și astfel, azi e frumos, cu incertitudini cu tot.
Ieri … era atât de bine! Părea că toate au sens, că scopul nu e prea mare, că destinația nu-i departe. Era o bucurie în vorbe, cântec sau joc; în tot ce aducea laolată oamenii. Era simplu ieri, previzibil, așa cum ne place: cu surprize în parametrii obișnuiți, dezamăgiri limitate și bucurii anticipate. Era minunat ieri!
Dar mâine? Se conturează ușor din ceața toamnei de azi, pentru că alegerile prezentului determină ce va fi. Oricât de mici ar fi, deciziile mă poartă spre mâine. Ideea e să trăim cu rost, nu la întâmplare, nu la duzină. Nu, nu vorbesc despre a trăi cu spectatori. Știu că reprezentațiile sunt prea scurte, iar culisele prea greu de suportat. Vorbesc despre acel sens care lasă în urmă ceva: să zicem un pom ce va crește și alții vor beneficia de roadele lui.
Da, mâine va fi cu sens, pentru că azi las fricile să zboare, iar pe cele care-mi rămân le îmblânzesc. Promit!