De toate

Fragilitatea semenilor

Mi-ar plăcea ca oamenii să nu se frângă niciodată, să meargă succesiv ascendent, să fie definiți mereu de valori care să le ghideze prezentul. Mi-ar plăcea ca eu să nu fiu limitată nici de ceea ce simt, nici de ceea ce pot. Să bifez, fără obosire, plan după plan, reușită după reușită.

Dar cioburile și oboseala, nebunia unor decizii și apoi lupta împotriva consecințelor ne fac să ne reinventăm de nenumărate ori, să ne analizăm motivații și strategii, s-o luăm de la capăt, sau s-o pornim în alte direcții.

De ce ne frângem? De ce obosim? Și care e rețeta? Cei 3 pași pe care influencerii îi enunță (sau or fi 5, 7, 11?!) pentru a depăși valea, sunt posibili? Ne țin încălțămintele să-i înfăptuim? Aș vrea să știu, pentru a nu mă mai durea orice limită, fie a mea, fie a semenilor.

Știți ceva? Semenii mei au dureri similare, poveri ascunse în suflet sub ziduri de tăcere, și caută să treacă prin zile cât de demn pot. Strădania lor îmi scapă privirii, și percep doar ghiontul primit. Fragilitatea lor a afectat-o pe a mea. Au!

Sursa foto, aici.

Comments

comments