Fără să bată (politicos) la ușă, frica este ca un tăvălung care acaparează fiecare centimetru al ființei umane. Ascunde urmele rațiunii și limitează perspectiva la un singur aspect, pe care, însă, îl dezvoltă, îl contextualizează și-l amplifică.

E ca atunci când, începător fiind, cu schiurile (sau placa) în picioare, pornești din vârful pârtiei, Destinația e clară, nu prea ai opțiuni. Viteza coborârii și grația mișcărilor fac diferența între schiori. Dar, frica e ca atunci când dai de o porțiune de deal înghețat: toate teoriile pălesc în fața imposibilității frânării. Sentimentul pierderii controlului generează frica. Și ea alunecă, din schiuri până-n suflet, cuprinde mintea, întunecă perspectiva.

Dar frica nu e decât un pasager, un martor care transmite minciuni despre viață și despre noi înșine. Avem opțiunea de a nu o crede, și de a continua să coborâm („la vale”, vorba Mioriței)sau de a ne bloca, înghețându-ne entuziasmul și inițiativa.

Uitasem cum se simte frica; apoi am dat, cu schiurile mele de începător, de o porțiune cu gheață. Am strâns din ochi, am respirat adânc și-am înaintat. Nu am căzut.

Comments

comments