Exact ca o umbră care crește amenințător e frica! Ea nu are culoare, iar forma i se schimbă necontrolat, în funcție de lucrurile de care ne temem. Ba e ascuțită, ba pătrățoasă, imensă și fără de capăt. Dar, frica e doar o umbră; realitatea e colorată, pe când ea, sinistră în gri, oglindește monstruos gânduri interioare, de cele mai multe ori neîmpărtășite.

Și oricât am conștientiza la nivel rațional frica nu are temei, că se hrănește din frământările noastre, tot ne năpădește și ne sufocă fără drept de apel prea des. Există momente în care, în vulnerabilitatea noastră, lucruri mici capătă dimensiuni colosale. Se amplifică în stresul nostru, în agitație și tumult. Și ne leagă sufletele făcându-le să tresară la cel mai mic sunet. Da, când suntem dominați de teamă, auzim foarte clar sunetele, ba chiar le explicăm pentru a ne justifica temerea.

Frica o putem șterge dând culoare în mod voit zilelor. Căutând să facem intenționat lucruri care ies din tiparele îndatoririlor, care ne bucură. Să ne odihnim, să zâmbim, să ne dedicăm detaliilor. Frica este adăpostită de rutina care și-a pierdut înțelesul și a rămas așa, goală și fixă. 

Curajul este arta de a numi frica pe nume și apoi a o înfrunta. Tăgăduind-o, nu devine mai mică; ignorând-o nu se termină. Dar să nu îi dăm mai multă putere decât are; ea este o umbră din al cărei întuneric putem ieși atunci când știm încotro e lumina.

Sursa foto, aici.

Comments

comments