De toate

Gânduri româneşti

A rămas patriotismul ca o sechelă pe multe suflete, o moştenire de care ne-am dezis ani la rând, după ce ni se impusese cu fast şi cântece patriotice. Nu e vorba că nu ne-am iubi ţara, nici că ne este (întotdeauna) ruşine să fim români. E ideea că lucrurile impuse rar se pliază pe structurile noastre interioare, şi, mult mai rar devin autentice.

Nu mai răsună la fel ca-n copilăria (mea) refrene patriotice prin curţi şcolare, elevii de azi nu mai cunosc pe dinafară versurile Treceţi batalioane române Carpaţii, nici măcar ale imnului naţional, după cum pot constata cu stupoare la fiece început de an şcolar.

Suntem, din această cauză lipsiţi de patriotism? Sau dacă ne împânzim paginile de reţele sociale cu simboluri româneşti suntem autentici?

Suntem români, şi gândim româneşte. Şi nu scriu lucrurile acestea în sens negativ. Consider că noi, românii, avem unicitatea noastră, valoarea dar şi minusurile specifice. Şi ele se regăsesc în fiecare în doze mai mari sau mai mici. Nu e bine să generalizăm în nicio direcţie: nu ne reprezintă pe de-a-ntregul nici una dintre extreme.

Cum nici un lucru nu e la întâmplare, suntem născuţi în România cu un scop. Avem astfel o datorie românească, şi rămânem români oricâţi kilometri ne-ar despărţi de ţară, oricâţi ani ar măsura timpul înstrăinării. Şi poate cel mai bun lucru pe care îl putem face de 1 Decembrie, e să fim cea mai bună variantă a noastră. Bine, ştiu. Sună a clişeu, dar ce ar fi să încercăm?

La mulţi ani, România, şi numai gânduri (româneşti) de bine!

Comments

comments