E știut și acceptat faptul că timpul trece uimitor de repede, și poate de aceea ne asortăm trăirea ritmului său. Trăim la viteză mare și suntem mereu grăbiți. Vorbim repede cu prietenii, apoi mergem iute în alt loc, stresăm și familia cu limitarea timpului nostru. Suntem mereu pe fugă și adesea, seara, trecând linia de sosire a zilei suntem de-a dreptul frânți.  Oare doar despre mie vorbesc acum?! Sunt singura căreia nu-i ajung 24 de ore pentru o zi?

De ce suntem așa de grăbiți? Doar pentru că pornim târziu la drum și în unele locuri ora de ajungere este fixă? Doar pentru că întâmpinăm în trafic aglomerație? Dar aglomerația din noi, cine a adus-o?

Spunea Emil Bartoș odată că oamenii grăbiți nu pot iubi, că graba nu înseamnă o agendă, ci o inimă dezordonată. Am vrut să-l contrazic atunci și să îmi scuz graba de fiecare zi. Dar am înțeles că nu am argumente. Avea dreptate. Poate pe lângă lipsa ordonării priorităților se mai numără și excesul de zel, dorința de a le face pe toate, de a te implica în multe lucrări bune. Nu e greșit să te implici atâta vreme cât,  împărțindu-ți inima pe ici pe colo, mai rămâne și pentru tine și pentru cei pe care-i numești prieteni.

Apoi graba se ameliorează făcându-ne ordine în timp, aranjându-ne prioritățile și respectând și timpul de relaxare, de somn… Și așa se scurg prea repede zilele. De ce să le trăim grăbiți? Mult mai bine savurăm frumusețea fiecăreia, mai bine iubim, râdem și ne păstrăm prietenii aproape. Fără grabă! Mai sunt câteva ore până diseară. Fă ceva frumos din ziua de azi!

Comments

comments