Iartă!
Cei pe care îi primim în suflet pe merit sau fără, vor sfârşi prin a ne dezamăgi sau a ne răni. Acest fapt este aproape inevitabil, şi atunci trebuie să iertam. Sună simplu. Şi dacă greşeşte iar, …iartă-l iar; de şaptezeci de ori câte şapte, nu ?
E o idee mai greu să acorzi iertare atunci când nu este cerută sau dorită. Am vrea, parcă, o scurtatura, un amendament care să ne permita a cere compensaţii. Aşa s-ar simţi eul nostru mai bine. Şi totuşi …
Când cineva greşeşte, iartă-l din toată inima. Chiar dacă nu îi pare rău, iartă ! Iertarea face mult bine celui ce-o oferă, ofer-o deci. Dar, pe viitor, ai grijă de inima ta !
frumos!
Acum se transpune In practica ! 🙂
Legat de comentariul tau “Acum se transpune in practica”: practica ne omoara uneori :). Mai degraba practica ciopleste din mandrie, modeland smerenia si un suflet bun.
Practica este de fapt esența, Ema. Apoi mai teoretizam cate-o trăire, dar, da! Ne cioplește și asta se numește modelare de caracter. 🙂
Io zic sa nu ierti nimic si sa ii biciuiesti pe tradatori ca si Cristos pe vanzatorii din templu.
Vezi, tu, Hristos avea dreptul să ia biciul, doar El. Și totuși l-a luat în mână o singură dată. În rest, a iubit și a iertat! 🙂