În prag de toamnă.
Vinerea trecută mă întorceam acasă după o săptămână de stat la munte. În apropierea casei, la semafor, vântul a ridicat un vârtej de frunze uscate în aer. Deja? Era ca și cum, în lipsa mea toamna s-a instalat peste oraș, și la întoarcere am găsit-o aici. Pot deja să prevăd: stropi de ploaie, zile de școală, rechizite, manuale, ședințe cu părinții, planificări anuale / semestriale, consilii profesorale, consfătuiri …. Întreg meniul toamnei unui părinte-profesor.
Anul acesta n-a apucat a mi se face dor de școală; de obicei prin mijlocul lui august resimțeam nevoia de structură, program, rutină… Vara aceasta însă, nu. Mi s-a părut teribil de scurtă, cu toate acestea întâmpin haina ruginie a naturii de toamnă fără de regret. Nu pot contabiliza realizări majore (nu, încă nu ne-am mutat la casă, urmează cât de curând) ci doar acea liniște de a mă ști în locul potrivit, cu oamenii potriviți alături. Și asta face mult: liniștea din jur și din tot ce faci e neprețuită.
Cu toate acestea, mă bucur să-nceapă școala. De mâine va fi o preocupare aranjarea sălii de clasă și stabilirea tematicii anului, completarea de rapoarte, hârtii, detalii… Așa, pe-ndelete începe un nou sezon. Dar până-n prima zi, cu a ei festivitate, mai respir nițel timp liber cu ale mele prințese. Și mă bucur și de soare, fie el de toamnă: razele lui dau aceași căldură. Iar în prag de nou anotimp spun: să ne fie toamna blândă și nespus de frumoasă!
Sursa foto, aici.