Lașul
El avea o oglindă mincinoasă. Sună urât, dar cum să numești un astfel de obiect care în loc să reflecte lucrurile așa cum sunt le deforma după bunul lui gust?! Mincinoasă, asta era. Și zi de zi se privea văzându-se așa cu voia: înalt, chipeș și foarte capabil. Adunase în jurul lui o șleahtă de oameni fără principii care-i cântau în strună. Care le erau motivele, n-aș putea spune. Destul că omul nostru își croise o realitate autoiluzionată pe care o credea în așa măsură că uită adevărul. Nu-l mai preocupa chestia aia enervantă la care trebuia să lucreze. Caracterul îi era reflectat așa cum și-l dorea. Oricine avea alte păreri, putea foarte bine să tacă.
Curând a venit ziua în care un meșter neatent îi sparse oglinda prețioasă; el nu a spus nimic. A crezut că un obiect poate fi pur și simplu înlocuit cu altul. Doar că nu mai găsea o alta care să-l reflecte după plac. E și dificil să ții contabilitatea tuturor lucrurilor pe care le-ai inventat pentru a te pune într-o lumină avantajoasă. Și el, în loc să-și adune curajul pentru a vedea unde este cu adevărat și ce ar trebui să facă pentru a schimba destinația, s-a ascuns de lume. S-a pitit într-un birou de unul singur, fiind supărat pe tot adevărul și pe toți cei care aveau neobrăzarea să i-l spună.
A decis să creeze ochelari speciali pentru ca toți să vadă lucrurile așa cum le dorea.
***
Lașul … e cel care nu dorește să se cunoască pe sine, nici să se schimbe. Lașul e cel care e preocupat de cum e perceput doar, fără a-și pune măcar întrebarea dacă e meritată percepția sau nu. Vrea să schimbe aparența, căci prețuiește imaginea mai mult decât orice.
La capătul celălalt e curajosul care are tăria de a privi adevărul în față și de a zâmbi.
Ai curaj!