Lecția de istorie târzie
De la moartea Regelui Mihai am început să răsfoim istoria. Era aici și între timp, dar nu ne-am gândit ce importantă ar putea fi. Nu am știut ce importanți am fi noi prin felul în care Majestatea Sa ne-a tratat. Nu am știut cât de tare am fost mințiți, în manuale, prin media acelor vremuri, prin oamenii în care aveam încredere.
Mi-amintesc de anii în care auzeam, copil fiind, că Regele ar dori să se întoarcă în țară. Era o veste care vibra a teamă în sufletul oamenilor. Se temeau de ce nu cunoșteau. Nu fuseseră învățați despre adevărul istoric, li se spusese doar că Regele e un pericol, că le va face rău. Că ne-a făcut săraci, că pe țărani ii punea să lucreze pe moșii cu botnițe. Cei care promovau aceste gânduri, aveau de ce se teme. Ei știau prea bine ce reprezenta Regele și ce reprezentau ei. Vedeau clar diferența de clasă, de perspectivă, de interes. Au speculat teama oamenilor și i-au păstrat în întuneric. Și oamenii s-au temut.
Îmi pare asa de rău că am știut așa de putin! Îmi pare asa de rău că am fost ignoranți față de vremurile trăite! Privesc imagini de la vizitele Majestății Sale din anii 90. Aș fi vrut să le fi văzut atunci, să fi știut de milionul de oameni care l-au întâmpinat. Aș fi căutat a înțelege de ce era atât de iubit. Aș fi dorit să-i cunosc accepțiunea despre viață. Nu spun că aș fi devenit monarhistă. Spun doar că așa ar fi fost onest față de noi, cei mulți care aveam în manuale o istorie fabricată.
Învațăm greu și târziu, ca-ntr-un somn de moarte, vorba imnului național. Suntem slabi la istoria de ieri, ușor depășiți de cea de azi. Fără reacția față de atrocități pentru care ne vor culpabiliza generațiile viitoare.
Odată cu trecerea Regelui dintre noi mă simt mai tristă. E o tristețe pe care nu o bănuiam, dar care mă-nvăluie dezarmant. Dar măcar acum mi s-au deschis ochii. Acum știu. De aceea nu-i mai cred, ori ce-ar promite!
Odihnește – te în pace, Majestatea Ta! Și, îmi pare rău pentru această tardivă lecție de istorie!
Sursa foto, aici.