Băgări de seamă

luat prin surprindere ?!

2427947541_5d4b6111e5Vi s-a întâmplat să credeţi că ştiţi suficient de bine pe cineva şi totuşi la un moment dat să vă întrebaţi când s-a schimbat atât de mult?! Sau să bagi mâna în foc pentru o persoana şi … să te arzi? Eu nu mai bag mâna în foc pentru nimeni, ştiu eu de ce!

Cu adevarat, nu cunoaştem pe nimeni, aşa că ar fi bine să rezervăm tuturor dreptul de a fi luaţi cu totul prin surprindere. Aparenţele înseală, spune vechiul proverb. Sau nu! Alegem de bună voie să ne înşelăm, văzând doar ceea ce ne convine în ceilalţi. Le imaginăm calităţi şi căutăm cu lupa puncte comune pentru a-i putea numi prieteni. Cultivăm acele lucruri, petrecem timp împreună, dezvoltăm hobbyuri. Iar când omul îşi dă arama pe faţă, cum se spune, ne transormăm în victime şi ne plângem de milă. Ne oprim uluiţi şi ne întrebăm cine este celălalt şi de ce a devenit aşa cum ni se prezintă. Adevărat: oamenii se schimbă! Dar la fel e adevărat e că niciodată nu i-am cunoscut aşa cum sunt în esenţa lor. Întrebarea e dacă îi iubim pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce vedem în ei?!  Omul ne e prieten sau calităţle-i cunoscute ?!

Cum ar trebui atunci să ne împărţim timpul investit în ceilalţi? Să încercăm mai mult să îi cunoaştem ca să nu mai avem surprize? Să încercăm să îi influenţăm mai mult? Sau mai bine să le permitem să fie ei înşişi iar noi să le fim alături chiar dacă cine sunt ei nu coincide cu “gusturile” noastre în materie de caracter. Căutând prietenul ideal cel mai bine e să devenim noi unul pentru ceilalţi. Încercând să îi cunoaştem pe semenii noştri, să nu uităm să ne cunoaştem pe noi înşine. Cât despre surprize… mereu vor fi!  Parte din farmecul oamenilor e imposibilitatea de a-i anticipa în devenirea lor. Atunci? Cred că e important să învăţăm să preţuim persoana aşa cum e, iar dacă în timp nu se mai armonizează cu noi, să-i păstrăm preţuirea . Nu e frumos să îi vorbim de rău pe cei ce odinioară ne-au fost prieteni.

Comments

comments