marii “datornici”
Nu, nu ei! Nu cei de pe listele oficiale publicate ale ANAF, ci aceia care în viaţa de zi cu zi, sau la câte un eveniment mai de seamă acţionează împotriva convingerilor, din datorie. Exemplul meu clasic, nunta: am scris invitaţii unor oameni doar pentru că sunt “neamuri” şi au “datorie” chiar dacă nu îi cunoşteam şi nu îi văzusem în viaţa mea până atunci şi nici de atunci încoace ! De atunci am văzut alte nunţi la care trebuie să se meargă, să se spună sau să se facă diverse, şi raţionamentul era acelaşi: obligaţia. La sat, acest termen are un sinonim mai nobil, se merge “cu cinste” – desigur aceloraşi persoane care la rândul lor te-au cinstit în condiţii similare.
Apoi zilele de naştere la care faci urări sau cumperi cadouri deoarece ai primit şi tu la rândul tău, chiar dacă relaţia care era alta atunci, indiferent ce s-a schimbat pe parcurs, obligaţia a rămas. Ce se întâmplă cu cei ce nu se conformează acestui set de valori? Cel mai des atrag asupra lor judecata publicului larg, primesc eticheta de zgârciţi, prost crescuţi şi altele asemănătoare.
Mă întreb dacă această organizare a societăţii e greşită 100 %. În cele din urmă, gesturile generate de aceste obligaţii nu sunt rele. Aceleaşi lucruri pornite din altă motivaţie sunt de lăudat. Şi ajungem iar la importanţa gândirii în tot ce facem şi suntem. Se prea poate deci să nu putem schimba lumea, dar putem cu siguranţă face o diferenţă în pătrăţelul nostru. Şi ce dacă ieri ai fost sunat, sună tu azi, dar nu din obligaţie, nici pentru că aceasta se aşteaptă de la tine. Fă-o pentru că aşa vrei, şi această motivaţie te scoate din sfera celor ce acţionează din datorie.
Am crezut ca numai eu gandesc in termenii astia! Adica sa nu actionez din datorie ci din convingere si alegere. 🙂 Si uite asa, sunt doua patratele. (Cu siguranta sunt si altele, cred asta!)
… si de multe ori, achitandu-ne de o “datorie”, tesem o ditamai minciuna: minciuna unor relatii sau sentimente care nu exista! Si este greu sa mergi contra curentului…
Fain articolul si ideea!