Mulțimea care strigă
De Florii era gălăgie; mulțimea de pe stradă aclama ceea ce credea că e împlinirea năzuințelor lor. Dar mulțimea care strigă nu are întotdeauna dreptate. Și de fapt, de cele mai multe ori nici nu știe ce vrea. Nesiguranța unei gloate e la fel de mare ca vocea în spatele căreia vrea s-o ascundă.
Și erau multe flori, cu ocazia sărbătorii. Și hainele se așterneau pe jos în semn de supunere, de acceptare. Dar aparențele înșeală de cele mai multe ori. Sau sunt ele însele generate de lucruri greșit înțelese. Sunt deci, efectul unor cauze prea lesne asumate.
E nevoie doar de-o săptămână, și nici măcar una întreagă. Străzile- aceleași, mulțimea cu strigătul ei, tot acolo e! De data aceasta are-un refren diferit. Un nume și-un verb fără legătură între ele: Răstignește-L! – strigă gloata. Dar de ales îl vor alege Pe Baraba! Pe Baraba! Fără nici o noimă trădarea lor, fără a-L surprinde deloc pe El. Pentru acest final începuse a fi om.
***
Mulțimea nu te va vinde niciodată, va renunța la tine și fără de arginți și fără de motiv. Nu căuta a-i face pe plac. Mulțimea nu știe ce vrea! Sărbătoarea ta nu are nevoie de acordul mulțimii pentru a fi autentică. Sărbătorește diferit! Autentic. Mulțimea doar strigă. Atât!
