Nevoia de cuvinte
Drăguţ mesajul, nu? Când l-am văzut mi-am amintit ce importante sunt cuvintele pe care le auzim. O asigurare de genul e suficientă să ne confere puţină linişte. Când suntem trişti avem nevoie de vorbe de bine cum ar fi: las’ că trece şi asta, sau nu e aşa de rău cum pare… La bucurie avem iarăşi nevoie de cuvinte pentru a o împărţi în jur. La răscruci cuvintele devin interogative, dar rostite sau nu, ele există.
Chiar dacă azi se pune tot mai mult accent pe comunicarea nonverbală, să nu uităm nici de vorbe. Răsunetul lor ne poate dărâma sau zidi. E imposibil să nu fim sub influenţa a ce auzim. Din cele de mai sus reies două concluzii: cea mai simplă, să fim atenţi ce seamănă cuvintele noastre în sufletele celor ce le ascultă. Şi apoi ceva mai greu de împlinit, dar nu imposibil: să fim atenţi ce ne aud urechile, şi să ne alegem contextul social în funcţie de asta. Nu să ne facem apropiaţii să vorbească de bine ci să ne înconjurăm cu acei oameni pentru care aşa e normal să fie.
Nu ne putem duce existenţa pe mut, dar putem vorbi de bine şi asculta lucruri pozitive.
Nu stiu cum cred altii…dar eu cred ca “adevarul” atit vorbit cit si ascultat face mai mult bine decit oricite vorbe frumoase , care suna bine…dar care ascund realitatea.
Ura de asemenea suna tare urit…
Daca am trai dupa reteta Biblica care spune ca “bunatatea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii” si care mai spune ca “ceea ce da frumusete unui om este bunatatea lui”…atunci orice vom spune va fi…ok…pentruca acea vorba porneste dintr-o inima curata si buna, pentruca se va manifesta intr-o forma frumoasa si adevarata si pentruca va mingiia, va hranii, va aduce lumina si bucurie si va produce dragostea de frati si iubirea de oameni in tot ce va spune…
Ce subiect adinc si folositor ai ales…
facem să fie bine:)