Mi-amintesc când am început să scriu pe blog: era primăvara lui 2008, când la insistențele unui prieten mi-am asociat numele cuvântului de blog. Nu știam mare lucru despre lumea aceasta virtuală, știam doar că-mi place să mă exprim și măsurat de viteza cu care tastez, și, am început. Am  cercetat apoi domeniul și am descoperit că există diferite nișe pe care se scrie. Nu am reușit să mă încadrez în vreuna. Blogul meu era un fel de evadare din cotidian și avea nevoie de libertate de exprimare, așa că a rămas unul general. Și așa este și azi, când și-a schimbat doar adresa nu și stilul. Bine, fie, poate s-a maturizat puțin, crescând și el, odată cu mine, în ultimii 7 ani.

Deci blogul meu nu este unul doar pentru fete, nici pentru soții, mămici ori profesoare, deși între rânduri veți găsi câte ceva din toate cele de mai sus. Și deși dacă vreodată îmi voi face mai mult timp pentru scris și-l voi nișa, sigur va fi pe una din cele de mai sus, că deh, experiența!

Și apoi blogul meu nu este unul foarte personal. Nu e jurnalul meu online. Când scriu în jurnal, o fac în mod clasic: cu pix, pe file de hârtie, în carnețele ce riscă să fie găsite, și deci cu măsură și cenzură.

Scriu în general lecții de viață, îmi exprim dezamăgirea sau bucuria față de aspecte cotidiene ori sociale, scriu despre oameni și relații, despre caracter și moralitate și despre curajul de a sta în picioare. Despre valori, pentru că mă doare să văd crescând generații cu principii precare. Despre curaj, bunătate, altruism. Despre… dar mai bine răsfoiți și citiți. Veți observa că e cum vă spun, pentru că da, se poate ca nu orice blog scris de o fată să se adreseze doar fetelor. Și în fapt, majoritatea (cel puțin cele pe care le citesc eu) nu o fac.

Nu mă înțelegeți, deci, greșit!

Comments

comments