Oameni de gheaţă
O strângere de mână şi resimţi fiorul. Brrr. Şi zâmbetul le e rece, privirea la fel. Sunt oamenii de gheaţă, ce răspândesc un singur anotimp: iarna!
Judecaţi superficial primesc sentinţa de oameni fără sentimente. Greşit! Ei iubesc, dar nu arată niciodată asta. Sau arată prea puţin. Nici supărările nu transced. Nu vor exploda niciodată în prezenţa altora. Aparenţele vor fi mereu impecabile. Lumea dinlăuntrul lor e total diferită de cea pe care o exteriorizează. Politicoşi, oficiali, reţinuţi… Conştiincioşi, minuţioşi, fideli. Multe calităţi îngheţate de-un singur defect:răceala lor excesivă, lipsa totală de maleabilitate.
Oamenii de gheaţă nu sunt periculoşi. Sunt angajaţii ideali ai oricărei companii. Au deficienţe şi la lucrul în echipă, acceptă cu dificultate că şi alţii au dreptate. Dau impresia că sunt plini de ei înşişi. Ca prieteni, sunt păstrătorii temeinici ai tuturor secretelor tale. Deşi sunt vocea raţiunii, tot e greu să relaţionezi cu ei. Simţi uneori nevoie de puţină căldură, afecţiune pe care să o percepi altfel decât raţional… Şi-apoi, sunt atât de corecţi încât deseori vor pune regulile mai presus de oameni. Valorile practice ale cuvântului “bârfă” le sunt total necunoscute. Şi totuşi… Mă întreb ce se întâmplă de se apropie de cineva cald… se vor topi?! De tot?! Sau gheaţa lor poate stinge focul…
Eu am cunoscut un om de gheaţă. Am incercat să-l topesc, dar nu am reuşit decât să-i păstrez în timp amintirea frumoaselor noatre momente reci. A fost o iarnă lungă şi frumoasă.
da, am intalnit si eu … un om de gheta.. o iarna lunga si frumoas… momente reci… si totusi frumoase :).
paote ca unii se topesc totusi… poate.
in oamenii “de gheata” au farmecul lor, au frumusetea lor, si mereu ma uimesc de ce anume pot vedea in ei, de calmul care il au.. de tot ce ai scris si tu crina in text.
sunt frumosi asa reci cum sunt, totusi le doresc sa se topeasca :D.
Cei care acum sunt de gheata au suferit (mai mult decat altii probabil) in trecut, iar gheata e scutul lor de aparare. Ei stiu asta.
Parerea mea e ca oamenii de gheata se pot topi, doar ca o fac cu multa reticenta, intarziere chiar.
Sau sunt produsul unui mediu de gheatza. Asa au crescut, asa au vazut, asa sunt…
sunt curios la cine te referi chrina… 🙂
Si acest lucru nu produce suferinta? Eu zic ca merg mana in mana: gheata vazuta acasa + incapacitatea de a se relationa altfel = suferinta (+/- alte motive pentru ca adunarea am facut-o foarte simplista).
Dar asa cum ziceam inainte, gheata se topeste daca focul e puternic, iar gheata e constienta ca e gheata si realizeaza ca nu e bine starea in care se afla). Omul e o fiinta invatabila si chiar daca unele lectii se invata mai greu, cu rabdarea treci marea!
referinţa mea poartă genul feminin, ca să îţi înlătur suspiciunile Marius 😛
nu exista gheata care sa reziste focului! Nu vezi ca si calota glaciala incepe sa se topeasca…:). Oamenilor de gheata le place sa stea in apropierea focului, dar uneori sunt respinsi. Cred ca celor din jur le e frica de ei, pe nedrept….:)
Ai dreptate Ema… focul trebuie sa fie mare şi constant. Iar răbdarea… fără limite 🙂
Narcisa, cei din jur nu ii inteleg corect….
Nu m-am referit la un gen anume, Crina draga. Pur si simplu eram curios (indiferent de sex), la fel cum esti si tu curioasa sa vezi “noile bloguri”. 😀
pe caldura asta cine n-ar vrea “O strângere de mână şi resimţi(rea) fiorul(ui)” lor?:))
daaaaa…. ziceam ca sunt de folos ca prieteni, dar luati in doze mici, Doamne fereste de vre-o amigdalita :))
Orice om de gheaţă se topeşte, trebuie doar un foc suficient de puternic.
… si un timp de expunere prelungit… 🙂 (desi eu am retineri in privinta verdictului tau Manu)
adica
.. adică “orice om de gheaţă se topeşte”…