De toate

Orfanii cu doi părinți

Un tătic, absent inițial de la ședința cu părinții că lucrează în fiecare seară, vine a doua zi la școală:

– Soția a plecat din țară să lucreze. Aș fi vrut să plec eu, dar nu mi-am găsit, știți, rămăseserăm în urmă cu chiria…. Dar voi face tot posibilul să nu simtă copiii lipsa.

Copiii, o fetiță timidă și harnică în clasa a VII-a, și un băiat energic în clasa  III-a, cu ochi negri și mari și o bunătate soră cu cea din povești, la o primă privire, sunt la fel. Tatăl îi trimite curați la școală, cu temele făcute, cu sandvișul la pachet… Doar că sunt mai sensibili. Renunță mai ușor, se tem să încerce. Dacă ridicată la răspuns, o întrebare o surprinde prin formulare (că pe fetiță o văd mai des), se blochează, și deși și-a învățat lecțiile, nu mai ajunge la soluție. O las atunci cu dată în catalog, știu povestea ei. Ora viitoare port mănuși să-i protejez sentimentele, să-i dau curaj. Nu plânge când o năpădesc trăirile, tatăl e un om bun care-și înconjoară copiii cu toată dragostea, așa cum a promis.

– Mi-e foarte dor de mama!

Asta mi-a spus ieri în pauza mare, căutând ca-n orice zi, o mângâiere, o-mbrățișare sau măcar o vorbă bună în afara programei școlare. Apoi a continuat:

– O să-i spun lui tati să-mi facă pâine de casă că mi-e poftă.

Și printre înghițituri de sandviș, în grabă să nu treacă pauza, mi-a mai dat de știre că mama vine la începutul lui iunie, că va sta cu ei 10 zile, că frățiorul ei a plâns în prima lună în fiecare zi când venea de la școală, că și mamei îi e greu….

Și uite-așa mi s-a lipit de suflet înc-o poveste, înc-un copil (ba chiar doi) lipsiți de îmbrățișarea mamei, care, din dragoste pentru ei, i-a lăsat să-i ajute cum a știut. Nu comentez decizia, mă gândesc că nu a fost una ușoară. Vreau doar să semnalez că-n școlile noastre sunt totmai mulți copii care vin cu “rezervorul de afecțiune” gol. Aceștia doi sunt cuminți. Așa cum mai e o fetiță din clasa mea, rămasă în grija tatălui și a surorii mai mari. Dar alții au deja sechele emoționale vizibile în atitudini și vorbe. Se comportă asemeni orfanilor care cerșesc atenție prin fapte și năzbâtii. Prin limbaj sau acte de revoltă vor să atragă atenția asupra stării lor.

Dincolo de concluzii, de prisos de altfel, copiii trebuie iubiți! Sentimentele lor trebuie protejate și-n jurul lor crescut un zid de încredere.

Și de aceea-mi iubesc meseria: vorbele de încurajare pot face-o diferență pentru toți: răzvrătiții adolescenței, orfanii cu părinți… Și pe asta nu se poate pune vreun preț.

 Sursa foto, aici.

Comments

comments