Am mai vorbit și scris despre această carte, e una din ultimele mele lecturi și sugestia mea primă când mi se cere să recomand o lectură.

Mi-a plăcut-o în multe feluri, dar poate cel mai mult m-a impresionat prietenia care răzbește peste timp, greutăți ori lipsuri, candoarea relaționării a doi copii în vremuri de război: nevinovăția și umanitatea, bunătatea și mila.

Liesel trăiește o vreme a ei, contrastantă cu atmosfera de afară, în care sufletul îi este alinat de iubirea lui papa, Hans Hubermann, mintea îmbogățită de cărțile furate și citite pe-ndelete în beciul prea mic pentru a se adăposti în vremuri de bombardament, și relațiile cu cei de-o seamă șlefuite de prietenia cu Rudy. Și cu toate acestea, iubirea tatălui adoptiv nu este suficientă pentru a-i alina coșmarurile, nici șterge dorul de mama naturală.

“Singurul lucru mai rău decât un băiat care te urăşte: Un băiat care te iubeşte.”  Din momentul în care s-a înființat, plin de curaj, la ușa Rosei Hubermann pentru a o duce pe fiica ei adoptivă la școală, îi rămâne alături până la sfârșit. Sfârșitul lui, căci Rudy primește în somn îmbrățișarea morții.

Deși îi uită pantofii în grădina Ilsei Hermann, când o așteaptă să fure cartea refuzată, sare în lacul înghețat pentru a o recupera câteva momente mai târziu.  Fără a-i înțelege pasiunea pentru furtul cărților, în timp ce luptă cu foamea, o însoțește și stă de pază pentru ea. Îi împărtășește pasiunea pentru Jesse Owens, pe care a încercat să-l imite atât prin obicei cât și prin culoarea pielii, vopsindu-se negru și imitând momentul victoriei acestuia, trecând de panglica imaginară. Lucru periculos într-o Germanie în care se punea mult preț pe înfățișarea omului.

M-a înduioșat și sărutul cerut la început, pus apoi ca preț al unei întreceri de fugă în care nu a mai câștigat nimeni, și oferit abia după ce moartea i-a purtat sufletul departe și din băiatul cu păr ca lămâia a rămas doar un trup acoperit de praf a ce fusese anterior Himmel (Paradis). Un paradis cum se poate în vreme de război, dar totuși un loc în care copiii mai au copilărie, unde joaca se-nvârte în jurul unei mingi pe caldarâm.

Hoțul de cărți deși are o ecranizare reușită, rămâne o lectură impresionantă, pentru că, o dată în plus, cartea bate filmul.

*

(Despre aceeași carte am mai scris și aici.)

Comments

comments