Poveste de mai
Mai era tânăr. Mirosea atunci a a vise de petale întârziate prin pomii oraşului, amestecate cu gânduri nesfârşite. Mai era şi ea, şi-n acel Mai tot albastrul cerului îl ţinea egoist în ochii-i. Ba nu! Lui i-ar fi dat! Cât ar fi vrut el, ca să poată zbura până la ea, căci între ei erau şapte mări şi şapte ţări. Dar, vezi tu, aripile nu sunt niciodată albastre, aşa că el, mai trebui să aştepte un pic sub geamul ei. Şi mai erau greierii care le ştiau melodia. Îl auziseră pe el cum o fredonase plecând deunăzi. Seară de seară apoi, conştiincioşi, îi cântau fetei serenada fără versuri, până când ea-i crezu. Şi cum el mai era şi poet, iar luna Mai atât de frumoasă, s-au aşezat atunci alături să ţeasă rime. Aşa voiau să-şi spună povestea: cu multe metafore şi melodioasă ca un cântec. Ochii lui erau negri şi adânci. Periculos de frumoşi şi de sinceri, iar ea i-a iubit din prima. Au început deci cu versul lui, apoi versul ei, şi la versul lor deja aveau o strofă. Şi pentru că n-au terminat, de spus în cuvinte ce le trăda privirea, au rămas aşa, senini şi decişi să-şi scrie povestea. Şi o scriu şi azi, şi e mai frumoasă ca oricând, căci povestea lor e o poveste de mai, iar în mai tortul e şi mai frumos a de obicei!
luna Mai e cea mai faina`;)..
Flaviu, eu nu merg până la superlativ absolut, dar una din cele mai faine tot e! 🙂
si pasarelele incep sa-si spuna planurile la 5 dimineata:)….frumoasa povestea voastra de mai….
foarte frumoasa povestea ta de mai … multumesc frumos ca ai scris-o, imi era deja tare dor sa mai citesc ceva scris de tine
Te-am tot asteptat sa mai scrii si vad ca asteptarea n-a fost zadarnica. Frumoase cuvintele tale si frumoasa povestea ta de mai … Domnul s-o binecuvanteze pana la adanci batraneti !
PS: inteleg ca ati mai “cooptat” si doua mini-poetese ca sa va dea o mana de ajutor la intregirea versului … 😉 Sa va traiasca !
frumos, chiar prea frumos ca sa fie adevarat si totusi este! felicitari Crina si Domnul sa va tine aproape si de El! Amin