Chestiuni personale

Prietena de odinioară

Despre ea amintirile miros a vechi. Aşa ca rafturile unei biblioteci, ca filele unor cărţi publicate în anii a căror prime două cifre sunt 18.

Şi sunt vesele amintirile, şi sunt lungi, aşa ca scrisorile din acea vreme care cuprindeau tot nespusul posibil.

Şi sunt apoape de mine şi de ea căci sunt despre o vreme a noastră, trecută, dar trăită intens, la maxim.

Sunt simple precum joaca şi râsul. Nu au invidii, nici răutăţi. Sunt curate şi poznaşe… sau aşa eram noi? Amintirile despre “ea” sunt despre prietenie şi încredere. Nu au secrete, nici tăceri.

Sunt despre toate: de la tort de îngheţată mâncat în casa scării vre-unui bloc, la ape reci de munte, “mai reci ca-n iad” din care te strădui să urci înapoi în barcă. Amintiri despre ultimul autobus plecat spre tabără, în care nu te afli în ţară străină, despre bolovanii puşi sub saltelele băieţilor sau urzicile din buzunare, despre iubiri timpurii, despre joc “Uno” în doi de la prânz până la cină.

Ne plăceau aceleaşi lucruri, displăceam aceiaşi oameni, râdeam la aceleaşi glume, ba chiar rosteam de-odată aceleaşi replici. Ideale amintiri, perfecte vremuri. Cum să le concureze prezentul?! Ne-am sofisticat prea tare, prea diferit. Prietena mea de odinioară, sugerez să ne fotografiem cu sepia prezentul, poate îi dăm ceva din alura şi gustul amintirilor.

Sursa foto, aici.

Comments

comments