Prietena de odinioară
Despre ea amintirile miros a vechi. Aşa ca rafturile unei biblioteci, ca filele unor cărţi publicate în anii a căror prime două cifre sunt 18.
Şi sunt vesele amintirile, şi sunt lungi, aşa ca scrisorile din acea vreme care cuprindeau tot nespusul posibil.
Şi sunt apoape de mine şi de ea căci sunt despre o vreme a noastră, trecută, dar trăită intens, la maxim.
Sunt simple precum joaca şi râsul. Nu au invidii, nici răutăţi. Sunt curate şi poznaşe… sau aşa eram noi? Amintirile despre “ea” sunt despre prietenie şi încredere. Nu au secrete, nici tăceri.
Sunt despre toate: de la tort de îngheţată mâncat în casa scării vre-unui bloc, la ape reci de munte, “mai reci ca-n iad” din care te strădui să urci înapoi în barcă. Amintiri despre ultimul autobus plecat spre tabără, în care nu te afli în ţară străină, despre bolovanii puşi sub saltelele băieţilor sau urzicile din buzunare, despre iubiri timpurii, despre joc “Uno” în doi de la prânz până la cină.
Ne plăceau aceleaşi lucruri, displăceam aceiaşi oameni, râdeam la aceleaşi glume, ba chiar rosteam de-odată aceleaşi replici. Ideale amintiri, perfecte vremuri. Cum să le concureze prezentul?! Ne-am sofisticat prea tare, prea diferit. Prietena mea de odinioară, sugerez să ne fotografiem cu sepia prezentul, poate îi dăm ceva din alura şi gustul amintirilor.
Sursa foto, aici.
timpul, este ucigasul perfect, ne omoara cu fiecare gura de aer trasa in pipt. asta este
si totusi, unele lucruri pot fi vesnice.
ce vremuri, crina…
timpul si noi putem fi alianta perfecta care sa ucida.
mie imi place mult poza, e reala, adica esti si tu in ea, poate chiar cu prietena?
:))) nu Onx! Din pacate nu sunt eu in poza, deci nici prietena mea nu e.. dar de la spate parca seamana, si imi amintesc bine ca si eu avusesem un jerseu similar tricotat de mama si .. il uram! De-aia am ales poza asta 🙂
Semyaza si Ancu’… ce dur ati zis… hai ca votez cu Adela de data asta 😛
crina,
cine-i prietena la care te referi aici? tu ai avut multe prietene bune, sper sa ma numar si eu printre ele, si ai fost o prietena buna la multe fete. eu cred in prietenii pe viata, cred in amintiri comune care nu te parasesc niciodata, si care te tin unit de persoana cu care le ai impreuna, astfel intretinand o prietenie pe viata.
Adriana, în top 5 nu alta. Aşa idilic şi eu cred, dar încă nu am reuşit performanţa. Adică sunt persoane cu care am amintiri super faine suficiente sa creeze oricând buna dispoziţie, dar cred că doar cu ele o relaţie e ţinută la aparate, pt a fi vie are nevoie de un prezent continuu.
Ps. Nu la tin mă refer! Tu nu îmi scriai decât în pe ultima filă a caietelor la şcoală :))
stiam ca nu la mine te referi, dar am 2 fete in gind si nu stiam exact la care din ele te referi, anyway.
nu-mi aduc aminte sa-ti fii scris pe ultima fila a caietelor tale, dar ce-ti scriam? parca vad, prostii…
mie imi plac ciorapii fetelor din poza!:P
…mama obisnuia sa imi zica ca sunt putin naiva, ca ,de fapt, prietena mea “cea mai buna” din adolescenta e cam…”oportunista” si ca nu imi e neaparat prietena!
Naivitatea, caracteristica varstei, ma impiedica sa vad si eu acest aspect….Anii au trecut si au dovedit ca mama, adultul matur care ma iubea neconditionat, avea dreptate! cata dreptate…si totusi, ce mult a insemnat aceea prietena pentru mine, sentimente care acum,adult fiind si eu, au murit!:(
sa fii fost timpul cel care “m-a tradat” sau doar inevitabilul proces al maturizarii??!!
Hm! Sensibil punct Cami!!! Încă nu ştiu cine e marele “trădător”. Cert e că există în fiecare caz câte unul….