Protestele din stradă, și reacțiile copiilor mei
– Mami, de ce sunt așa de mulți oameni? De ce sunt nemulțumiți?
Fiica mea de 12 ani are întrebări văzând protestele din stradă de miercuri. Îmi caut cu atenție cuvintele încercând să-i explic. Anul trecut, clasa a V-a fiind, a-ntâlnit pentru prima dată fenomenul copiatului la școală, iar ea, deși e un copil ambițios, de 10, a ales să nu se inspire din caiet preferând să ia o notă mai mică. Nu apucasem s-o previn, așa că am fost tare mândră de ea. Mai ales ulterior, pe parcursul semestrului, când în loc să se bazeze pe calea cea simplă, stătea ore întregi să învețe să ia 10 la materia respectivă, la fel ca alții care doar transcriau din caiet.
Cea mică țopăia bucuroasă la vestea că a-ncheiat cu FB pe linie. Chiar și la istorie. S-a oprit s-asculte și ea despre faptele istoriei recente, cele pe care le trăim și transmitem live.
Lor a trebuit să le spun despre cinste și despre corupție. Despre unii oameni care fac fapte josnice și apoi vor să scape de consecințe. Despre decizii în fapt de noapte, luate mișelește, despre oameni lași care se ascund apoi și-n loc de explicații zic doar:”Altă întrebare.” Despre cei conduc țara în interesul personal și decid fără să le pese de vocea poporului.
– Dar de ce au câștigat?
Pentru că au promis salarii mai mari, pensii mai bune. Pentru că unii nu au vrut să meargă la vot, fie din comoditate, fie din scârbă față de toți cei care spun vorbe și faptele urlă împotriva lor.
– Eu aș merge întotdeauna la vot, și dacă nu aș avea nici o speranță să fie bine.
Așa să faci, copil bun! Dar vezi tu, de aceea ies oamenii: pentru că vor să se retragă ordonanțele care permit să se fure fără a fi caz penal, care dezincriminează abuzul în serviciu, și încurajează indirect corupția.
-Atunci să mergem și noi! Stai că-mi fac afiș! Să văd ce scrie pe ale celor de la Tv! Îl sun pe tata să ne ducă!
Și se-apucă amândouă de desenat, așteptându-l pe tata, care iar are o săptămână lungă de lucru cu proiecte ce-l țin peste program. Și când termină, cea mică, dulce și sensibilă cum e ea, mă-ntreabă:
– Mami, dar lor nu le e rușine? … Mie mi-ar fi foarte tare!
….
Fără replică!