Punct.
Orice enunț asertiv se recunoaște, în scris, după semnele de punctuație. În baremele diverselor tipuri de evaluare este depunctată lipsa acestor semne grafice, iar noi, dascălii, ne străduim a-i determina pe învățăcei să-și finalizeze corect afirmațiile. Dragilor, nu uitați să puneți punct la final de propoziție!
Găsesc punctuația la fel de importantă și în economia zilelor cotidiene. Din raționamente lesne de înțeles, mai ales cei optimiști, oferă oamenilor șansă, după șansă. Trecem cu vederea mici răutăți, nu contabilizăm că-s repetate și că vădesc probleme serioase… Nădăjduim în schimbare și sperăm c-am înțeles greșit. Rezultatul? Ne trezim cu răni ale căror cicatrici ne urmăresc pe termen lung.
Uneori ceea ce se vede este exact atât: cât se vede! Câtă vreme ar trebui să înțelegem sau să explicăm răul?! Are cauze?! Desigur! Dar asta nu înseamnă că suntem datori să-i tolerăm veninul. Sigur că răului trebuie să i se răspundă cu bine, sigur că trebuie să arătăm înțelegere oricui. Dar hai să nu ne uităm pe noi! ”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim prosti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”, afirma N. Steinhardt. Uneori trebuie să alegem să punem punct unor situații, unor contexte toxice. E nevoie de curaj, desigur. Într-un loc în care ai încetat să crești, te vei sufoca până nu vei mai ști cine ești, și ce ești menit să fii.
Deci, dragilor, nu uitați să puneți punct oricărei situații în care vi se taie aripile!
Sursa foto, aici.