Weekend, ceasul tace în zori şi mai zãbovesc în lumea lui Moş Ene ştiind ca desi pare inofensiv, timpul tot nu poate fi tradat. Azi însa mi se accepta. Savurez nelipsita cafea pe la amiaz decretând ca sâmbãta, dimineaţa e o chestiune personalã. Fiecare cu dimineaţa lui.
E ca şi la începutul romanului  “Moromeţii”, timpul are rabdare, si e atât de bine…
E fascinant cum o zi de weekend foarte plina poate fi odihnitoare. Poate din cauza ca sâmbãta ne alegem noi şi munca, timpul în care o realizãm  şi colegii de “lucru”, spre diferenţa de restul saptamânii când toate acestea ne sunt date împreunã cu fişa postului fie la şcoalã, fie la locul de muncã.
Apoi, ştiţi, sâmbãta e relaxare. Si aici iar fiecare e cu definitiile lui. Nu conteaza cum o definim, important e s-o trãim, mai ales ca am asteptat-o cam de luni. Vorbesc în numele meu 🙂

Comments

comments